„E o ţâşnire vulcanică, un clocot de pasiune, o tinereţe neastâmpărată care irumpe, dornică de viaţă şi de avânt, e o izbucnire sinceră şi nestăpânită, aşa cum îi şade mai bine adolescenţei să fie. Sufletul poetului se revarsă direct, ca o apă umflată peste malurile constrângătoare ale oricăror reguli.” Octav Şuluţiu (Familia)
RUGĂCIUNE VERDE
Doamne,
Dă-mi traiul crud să-l sug ca vinul dintr’o cană
Şi să mă’mbăt în fiecare zi de alba lui tizană.
Îmi e aşa de sete azi de carnea lui,
De trupul lui, de cerul lui,
De soarele ce peste toate inimile îşi coboară
Lumina lui curată şi uşoară.
Dă-mi traiul, Doamne!
Astăzi vreau
Să beau
Toate desmierdările lui şi toate
Plăcerile’ngropate
În fundul inimilor pământene, ca’ntr’o rană.
Vreau
Să fumege viaţa astă seară,
În gândurile mele, ca o primăvară,
Prea tânără şi prea bogată.
Să cânte-n mine beată
Tinereţea,
De ieri,
De azi,
De mâine
Şi de totdeauna
Din fiecare zi, din fiecare om,
Ce poartă’n trupul lui din Universul veşnic, un atom.
Dă-mi traiul, Doamne…
Iată:
Din iarba lui,
Aş vrea să-mi fac culcuş şi căpătâi…
GÂND
Aseară a trecut pe lângă mine-un gând,
Cu dragostea de mână, mic şi blând,
Odaia s’a’mbrăcat în flori de soc
Şi mâinile sorbeau din plete busuioc
Plesneau boboci bogaţi de crin,
În geamurile cu miros primăverin;
Şi peste ochii de cristal a plouat soare,
Mai tânăr ca un câmp de lăcrămioare.
Atunci, tot cerul cântecului rumen s’a deschis
Cu stelele de-avânturi albe şi de vis
Şi tocul a pornit voios să pască,
Pentru inimă otava îngerească…
MĂNĂSTIRE
Clopotele tale slavă…
Printre ochi de licurici,
Lumânări de ceară, mici,
Uscă fire de otavă.
Buzele sărută rugi,
Pentru Domn şi pentru ţară,
Nu’ncerca: din tine-afară
Şi de vrei, nu poţi să fugi.
Odihnite în ceasloave,
Gândurile se desfac
Şi înşiră flori de mac
În şiraguri de voroave.
Fiecare rând e greu:
Fiecare slovă grea.
Să cuprindă toţi ar vrea,
Urmele lui Dumnezeu.
