Revista de cultură “Nord Literar”, la ceas de bilanţ

0
785

nnn Camelia TOCACI
Revista de cultură “Nord Literar” intră în al 15-lea an de la înfiinţare. Conducerea revistei s-a reunit ieri, 7 februarie pentru a prezenta bilanţul activităţii derulate în 2016, dar şi pentru a puncta câteva dintre planurile propuse pentru 2017. La întâlnirea organizată în Palatul Administrativ Baia Mare au fost prezenţi directorul executiv al revistei Nord Literar, Săluc Horvat, directorul revistei, Gheorghe Glodeanu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Ioan Marchiş, conf. univ. dr Florian Roatiş, prof. univ. Ştefan Vişovan, ziaristul şi scriitorul Gheorghe Pârja, scriitoarea Florica Bud. De asemenea, au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş şi preşedintele comisiei de cultură în cadrul CJ Maramureş, Cornel Varga.

Recunoscută la nivel naţional

Directorul revistei de cultură “Nord Literar”, apărută sub egida Consiliului Judeţean Maramureş, Săluc Horvat, a punctat că drumul de la apariţia revistei şi până acum a fost unul lung, iar dificultăţile nu au lipsit. Anul trecut a fost unul fructuos, cu multe activităţi, iar revista a devenit oficial recunoscută la nivel naţional. “Aşa cum ne-am propus încă de la începutul drumului, Nord Literar a avut în primul rând ca obiectiv valorificarea potenţialului cultural şi literar al Maramureşului, dovadă numărul mare de scriitori din întreg judeţul care sunt prezenţi de la începuturi şi până acum în paginile revistei. Ne-am propus ca Nord Literar să nu fie doar o revistă a Maramureşului. Ne-am străduit să devină o revistă de cultură agreată şi recunoscută pe întreg cuprinsul ţării. Anul trecut, Uniunea Scriitorilor din România a cuprins Nord Literar în lista revistelor de cultură agreate şi coordonate de Uniunea Scriitorilor, ceea ce pentru noi a însemnat un moment literar, deoarece am devenit şi oficial revista de cultură a întregii ţări. În Nord Literar şi-au găsit loc în primul rând scriitorii consacraţi, dar şi cei în prag de debut. Ne-am străduit ca revista să fie distribuită pe tot cuprinsul ţării. Din păcate difuzarea se face destul de greoi”, a declarat directorul executiv al revistei “Nord Literar”, Săluc Horvat. Publicaţia apare cu sprijinul financiar şi logistic al Consiliului Judeţean Maramureş. Anul acesta vor fi aniversaţi 15 ani de la înfiinţare. “15 ani înseamnă constanţă, dar şi o radiografie serioasă a culturii maramureşene. Nord Literar a reuşit să se impună printre cele mai importante instituţii de cultură care au luat fiinţă în acest areal după ’90. A reuşit să atragă tot ce înseamnă valoare în spaţiul maramureşean, dar şi în spaţiul românesc pentru că de multe ori avem colaborări şi din străinătate. Există rubrici constante de cronici literare, de recenzii, încercăm să ţinem un echilibru în prezentarea cărţilor”, a punctat directorul revistei “Nord Literar”, Gheorghe Glodeanu.

Proiecte pentru 2017

Din acest an, “Nord Literar” va avea mai multe pagini, ca urmare a numeroaselor solicitări de colaborare venite din partea scriitorilor. Pentru acest an, conducerea revistei şi-a propus să continue activităţile cu tradiţie. “Sunt activităţile care au intrat într-un anumit ritm. Am cuprins în primul rând Zilele revistei Nord Literar, eveniment stabilit în funcţie de anumite conjuncturi, când reuşim să aducem participanţi din întreaga ţară pentru a da importanţă activităţii. Ne propunem să acordăm premiile revistei, premii importante pentru revistă. Este o modalitate de a face recunoscută revista, de a atrage colaborări cât mai valoroase. Din acest an vom spori numărul de pagini al revistei, de la 16 la 20 de pagini pentru a cuprinde cât mai multă literatură”, a concluzionat Săluc Horvat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.