Democraţia înseamnă şi controlul deontologic al profesiilor liberale, cum este cea de jurnalist. Orice sistem uman se bazează pe corectarea erorilor făcute, fiind prevăzute mecanisme specifice, de feedback. Nu totul le este permis acestor meserii, legile prevăd şi aici reguli, dar în presă necesarul autocontrol intern al breslei lipseşte cu desăvîrşire.
Ceea ce pînă la un punct nu este rău, jurnalistul va fi pe deplin liber să scrie despre viaţa socială şi morală, după propria putere de înţelegere. Peisajul presei de azi este însă pestriţ, apar jurnalişti lipsiţi de etică profesională, a căror prestaţie dovedeşte amatorism pur. La o excepţie, publicul ar putea ocoli acel post TV, ziar online sau printat. Dar atunci cînd aceşti ziarişti practică dezinformarea publicului pînă la minciună, se simte nevoia să apară şi la noi o asociaţie profesională care să ia poziţie faţă de aceste practici lipsite de bun-simţ.
Însă este aproape imposibilă închegarea unei etici comune, deoarece aceşti jurnalişti amatori nu se înscriu în Uniunea Ziariştilor Profesionişti şi chiar dacă ar cere să fie membri ai UZP, n-ar fi primiţi. Ziarele şi televiziunile de nişă practică jurnalismul libertin, fără control. Metodele lor sînt vecine cu înşelăciunea. Dreptul la liberă exprimare are reguli, cei corecţi îşi asumă responsabilităţi faţă de comunitate. Jurnaliştii au obligaţii faţă de societate, faţă de subiecţi şi faţă de cititori. Din păcate, comunitatea jurnaliştilor nu este organizată din punct de vedere profesional, iar legea nu ne obligă să facem parte dintr-o asociaţie profesională. În Occident, prescripţiile etico-deontologice protejează societatea şi publicul în raport cu sistemul media. Jurnaliştii sînt descurajaţi să publice informaţii neverificate, care afectează persoane sau instituţii. La noi, etica autoimpusă este laxă şi adesea ignorată, împricinaţii crezînd că astfel îşi acordă o şansă în plus la audienţă. Publicul evită aceste ziare şi televiziuni al căror scop este însulta cu orice preţ. Pentru unii, pălăvrăgeala, băşcălia şi batjocura sînt metodele curente. După tabloidizarea mass-media, normele etice sînt şi mai greu de aplicat, iar educarea jurnaliştilor prin cursuri de specializare, imposibilă. Rămîne în seama publicului să sancţioneze presa de scandal cu orice preţ. Valorile etice spre care tindem sînt adevărul şi responsabilitatea şi ne distanţăm de abuzul de libertate şi încredere, de manipularea prin presă.
Respectul acordat persoanei stă la baza deontologiei noastre. Jurnalistul este obligat să respecte dreptul la intimitate, să protejeze demnitatea persoanei, să adopte egalitatea de tratament. Persoanele ce ocupă funcţii publice suportă o limitare a dreptului la intimitate, dar şi în acest caz este interzisă documentarea prin înşelăciune, punerea într-o lumină falsă, publicitatea numelui şi a imaginii proprii fără acordul subiectului. Este obligatorie acordarea dreptului la opinie celor implicaţi semnificativ în eveniment. Omisiunea este la fel de gravă ca şi falsificarea faptelor sau ficţionalizarea lor. Comentariile nu trebuie făcute exclusiv în defavoarea celui comentat. Nu este recomandată expresia foarte dură, judecata severă, formulele retorice, tonul parţial. Jurnaliştii pirat trebuie ocoliţi de departe!
Cititorii înţeleg că ziarul nostru are o politică editorială proprie (sîntem cotidian independent, cu finanţare la vedere), dar şi o activitate publicitară, cu marketing. Oricine poate apela la serviciul de publicitate, inclusiv politicienii, în campaniile lor de imagine, pe bază de comandă şi contract. Nu este ilegal să vinzi servicii de publicitate, dar este ilegal să şantajezi clienţii, cum se întîmplă pe la unii…



























