Ambasadorul Rusiei, în Sighet

0
604

Cu prilejul vizitei în Sighetu Marmaţiei a Excelenţei Sale Domnul Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, va avea loc o conferinţă de presă, marţi, 14 februarie 2017, ora 11 în Sala Transist a Primăriei Sighetu Marmaţiei.
Unul dintre obiectivele care vor fi vizitate la Sighetu Marmaţiei este Cimitirul Eroilor Sovietici căzuţi în cele două războaie mondiale şi noua Biserică ortodoxă închinată eroilor ucraineni din acelaşi cimitir.
Activitatea comemorativă de cinstire a eroilor a Ambasadei Federaţiei Ruse în România se desfăşoară în conformitate cu prevederile Acordului interguvernamental dintre Federaţia Rusă şi România privind statutul juridic al mormintelor militare. Ambasada face tot posibilul pentru identificarea, înregistrarea, renovarea, întreţinerea şi protecţia mormintelor militare ruseşti şi a altor construcţii memoriale care se află pe teritoriul României, unde există 198 de cimitire militare ruseşti cu peste 48 de mii de militari ruşi înmormântaţi. O mare parte a militarilor ruşi sunt înmormântaţi ca necunoscuţi. Ambasada desfăşoară o activitate susţinută pentru clarificarea numelor militarilor ruşi căzuţi şi eternizarea memoriei acestora.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.