Jandarmeria Montană Maramureş a acţionat pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, axându-se în permanenţă pe accentuarea prezenţei în mijlocul populaţiei.
În Borşa au avut loc „Serbările Zăpezii”, manifestări la care jandarmii au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică, prin prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, asigurarea unui climat optim şi sigur de ordine şi linişte publică, astfel încât participanţii s-au bucurat de sărbătoare, de programul cultural-artistic şi sportiv şi de activităţile specifice sezonului. Pe Valea Vaserului, în Cavnic şi Şuior, s-a acţionat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional dar şi pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.