La serbarea Zilei Limbii materne ucrainene

0
516

Sâmbătă, la sala ”George Enescu” a Şcolii Gimnaziale de Muzică şi Artă Plastică din Sighetu Marmaţiei, a avut loc manifestarea cultural-educativă ”Ziua Limbii materne ucrainene”, organizată de Filiala Maramureş a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR). În deschidere au vorbit: Miroslav Petreţchi (foto), preşedintele organizaţiei judeţene Maramureş a UUR, gazda manifestării, ec. Nicolae-Miroslav Petreţchi, deputat în Parlamentul României, preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, prof. dr. Dorel Todea, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, care a reamintit cum a fost proclamată Ziua Internaţională a limbii materne, prof. Elvira Codrea, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei, prof. Simona Malearciuk, inspector şcolar, fostul deputat Ştefan Buciuta, preşedinte de onoare al UUR, dl. Iaroslav Scumatcsuk vice-guvernator al raionului Verhovyna, regiunea Ivano Frankyvsk, Ucraina. Printre cei peste 300 de spectatori s-au aflat reprezentanţi ai conducerii UUR centrale şi din teritoriu, primari, profesori şi directori de şcoli, elevi. Programul artistic a fost combinat cu referate prezentate de elevii şcolilor din localităţile cu populaţie ucraineană din Maramureş. Pe scenă au evoluat grupuri, coruri şi ansambluri artistice de la: Liceul Tehnologic şi Şcoala Gimnazială nr. 4 din Poienile de sub Munte, Liceul Tehnologic din Repedea, Ruscova, grupurile din Bistra, Lunca la Tisa, Valea Vişeului, corul ”Vocile Ronei” din Rona de Sus (foto), Liceul Pedagogic ”Taras Şevcenko din Sighet, tinerii din Remeţi, dar şi grupul de bandurişti din raionul Verchovyna -Ucraina. (Bandura este un instrument muzical popular ucrainean). Spectacolul a continuat şi la masa festivă, care a urmat la un restaurant din localitate.
Miroslav-PetretchiPreşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, ec. Nicolae-Miroslav Petreţchi, deputat în Parlamentul României, născut la Sighet, ne declara: ”Ziua Limbii Materne reprezintă o sărbătoare fără egal. Prin ea sărbătorim ceea ce are cel mai de preţ fiecare popor şi anume limba. Ştim foarte bine că un popor poate să migreze, poate să-şi piardă avuţia, dar în momentul în care îşi pierde limba şi-a pierdut inclusiv caracterul său. De aceea este foarte important pentru oricare minoritate naţională să-şi păstreze ceea ce este mai sacru: Limba. În ceea ce priveşte UUR, de-a lungul timpului a făcut o sumedenie de activităţi cultural-educative, tocmai pentru a veni în sprijinul limbii noastre ucrainene, care de-a lungul istoriei a fost masacrată prin diferite presiuni politice şi economice. Noi sperăm că acele presiuni au trecut şi observăm că minorităţile din România se bucură de nişte privilegii cu care s-ar mândri orice stat european. LIMBAuur-022Această susţinere din partea Guvernului pe care o vedem de 27 de ani duce cu succes la păstrarea limbilor şi identităţilor minorităţilor naţionale din România. Eu spun că este un lucru benefic pentru orice ţară civilizată. La toate forurile internaţionale la care a participat, UUR a dat ca exemplu pozitiv România, un exemplu pe care l-a preluat şi Ungaria, unde vedem mai nou în Parlament şi deputaţi ai minorităţilor naţionale din Ungaria. Considerăm că şi de acum înainte vor fi întreprinse toate eforturile necesare pentru a fi sărbătorită anual această zi internaţională a limbii materne, dar nu în februarie ci primăvara, în aprilie sau iunie – potrivit propunerilor făcute de reprezentanţii minorităţilor.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.