Al doilea succes consecutiv

0
333

• ACS Crişul Chişineu Criş – CS Extrem Baia Mare 31-36 (16-15) •

CS Extrem Baia Mare a bifat a doua victorie consecutivă, în etapa 18 a Diviziei A, Seria B, impunîndu-se pe terenul ultimei clasate cu scorul de 31-36 (16-15). După surpriza de acasă cu CSU Reşiţa, în disputa cu arădencele Adi Popovici a fost nevoit să-şi mobilizeze junioarele, acestea nerepetînd evoluţia perfectă din etapa precedentă. Iar acest aspect s-a văzut în prima repriză a disputei cu ocupanta ultimei poziţii, oaspetele nereuşind să controleze frîiele jocului. Ba, mai mult, Chişineu Criş a condus în mai multe rînduri, dar nu decisiv, drept dovadă gazdele intrînd în avantaj după primele 30 de minute, 16-15. Oaspetele s-au trezit la realitate la pauză şi în partea secundă au întors rezultatul, diferenţa de valoare făcînd diferenţa în faţa unui adversar modest şi care a rămas cu numai un punct şi după această etapă. CS Extrem ajunge la a doua victorie consecutivă, 36-31, junioarele lui Adi Popovici ajungînd după acest succes pînă pe locul 5, desigur, cu un meci în plus faţă de celelalte colege din serie. De asemenea, tînăra echipă a Extrem-ului beneficiază şi de un golaveraj pozitiv, în comparaţie cu alte echipe ce dispun de multe senioare în componenţă. • CS Extrem Baia Mare: Bohotici, Bocuţ, Băldean – Sas 2, Măgurean 7, Rajko, Nichitean 8, Roatiş, Petruşe 11, Paşca 2, A. Pop 5, Snakovszki 1. Antrenor: Adi Popovici.
Programul etapei 18 (vineri, 3 martie)
ACS Crişul Chişineu Criş – CS Extrem Baia Mare 31-36; CSU Oradea – CSM Slatina; Naţional Braşov – CSU de Vest Timişoara; CS Dacia Mioveni – SC Mureşul Târgu Mureş. CS Minaur Baia Mare, CSU Reşiţa şi ACS Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe stau.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.