Studenţii îşi premiază profesorii

0
307

Gala Profesorului Bologna, proiect de tradiţie al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), revine cu o nouă ediţie, a zecea. Astfel, până în data de 19 martie, studenţii au ocazia să-i nominalizeze, pe cei mai tari profesori pe care îi au, pentru a li se acorda titlul de Profesor Bologna. Profesorii preferaţi pot fi înscrişi pe site-ul www.profitari.ro. Apoi, studenţii evaluatori special pregătiţi de ANOSR în acest sens, vor parcurge mai multe etape în încercarea de a descoperi acei profesori care să merite acest titlu. „În primul rând vor participa «incognito» la cursurile/seminariile profesorului nominalizat, fără a perturba activitatea normală a orelor, iar apoi vor discuta cu studenţii care participă la cursurile/seminariile profesorului în cauză. Ulterior, după o documentare suplimentară, studenţii evaluatori vor purta o discuţie mai amplă cu profesorul nominalizat, urmând ca în baza unei metodologii de evaluare suficient de complexă pentru a se evita anumite aprecieri subiective din partea studenţilor evaluatori, aceş­tia să decidă dacă profesorul merită sau nu decernarea titlului de Profesor Bologna”, se precizează în comunicatul ANOSR. Scopul Galei Profesorului Bologna este îmbunătăţirea sistemului de învăţământ superior din România prin premierea şi promovarea cadrelor didactice universitare ce formează generaţii, reprezintă adevărate valori şi sunt modele pentru studenţi. Distincţiile de Profesor Bologna, pentru acele cadre didactice care inspiră şi motivează studenţii, vor fi acordate în cadrul unei gale ce va avea loc în data de 19 mai 2017, la Bucureşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.