Disciplinarea românilor

1
345
Editorial Graiul Maramureşului

Protestele din Piaţa Revoluţiei au încetat, seara după ora 18 pe platoul din centrul municipiului reşedinţă de judeţ Baia Mare nu se mai adună cetăţeni revoltaţi, dotaţi cu megafon şi pancarte pe care erau scrise sloganuri împotriva puterii. Dar furia opoziţiei pentru că a pierdut alegerile locale şi parlamentare din 2016 nu a trecut (chiar dacă este justificată psihologic) şi planul belicos va continua, iar organele de forţă vor trece de la disciplinarea politicienilor la corupţii şi evazioniştii din economie, unde statul vrea să ajungă!
Am trecut de cîteva ori prin Piaţa Revoluţiei şi am stat de vorbă cu protestatarii, păreau sinceri cînd vorbeau despre eliminarea corupţiei din clasa politică. I-am întrebat de ce pun această condiţie doar oamenilor politici. Pentru că o clasă politică morală va impune legi mai bune de protejare a interesului şi banului public!
Manifestarea din Baia Mare, autorizată fiind de Primărie, a fost păzită de trei instituţii, cel puţin. Poliţia locală a fost prezentă seară de seară cu două echipaje. Jandarmeria a avut în unele momente chiar şi zece oameni, inclusiv duba cu mascaţi. Manifestanţii au observat şi oameni în civil, probabil de la SRI. Deci nu mai ştim cine pe cine a apărat şi de cine!… La mişcare au venit şi politicieni, dar au fost alungaţi. Ceea ce s-a întîmplat la Bucureşti, ca protestul să fie politizat, nu s-a petrecut şi în Maramureş. Tinerii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, iar în ultimele zile (duminică, ultima) au fost mai puţini manifestanţi decît poliţişti.
Politicienii s-au convins că strada are rol important, niciodată nu s-a scris în presa internaţională mai mult despre România decît în ultimele săptămîni. Ziarele europene au susţinut poporul din stradă, doar presa din Marea Britanie şi SUA a avut nuanţe, însă nu pentru a ne ajuta cu ceva, ci pentru a critica UE că nu reuşeşte să controleze statele sărace cum e România, cu corupţie endemică.
Noi ştim însă care este adevărul. Politicienii din opoziţie au ridicat ţinta falsă a corupţiei, în care au tras manifestanţii. Dezamăgirea este mare, deoarece nu a curs sînge politic. Ne aducem aminte că la guvernare au alternat stînga şi dreapta, iar mersul ţării a fost acelaşi, spre economia de piaţă cu orice preţ (întreprinderi privatizate pe degeaba, imobile retrocedate fără drept – vezi casa preşedintelui -, evaziune fiscală de la frizerul care nu dă bon fiscal, pînă la multinaţionalele care exportă profitul.
Am avut servicii secrete, dar urgenţa ca întreprinderile de stat să fie privatizate, ca să apară oamenii de afaceri locali, era cerută de la Bruxelles şi de creditorii internaţionali. Unde a fost procurorii şi poliţiştii cînd s-au dat marile şpăgi la privatizare? Aici erau, dar nu primiseră putere să acţioneze. SRI-ul a intervenit cînd un geolog din Baia Mare (era secretar de stat) a sustras hărţi cu rezervele de aur şi nemetale – a fost condamnat la 12 ani de închisoare. Privatizarea era politică de stat, aşa au decis politicienii, ca întreprinderile să aibă proprietar privat imediat. Eşecul a fost total. Ar fi fost suficient să ne uităm la alţii: Renault este firmă de stat; Lufthansa, de asemenea. (După ce oraşele au privatizat serviciile publice, acum le reînfiinţează, cu cheltuială uriaşă – vezi Bucureştiul.)
Treburile publice respectă aceeaşi regulă, mai întîi lucrarea este făcută prost. La fel s-a întîmplat şi cu strategia pentru combaterea corupţiei, iniţiată pe vremea lui Traian Băsescu. Constatăm că a fost rău întocmită şi pusă în operă cu erori care ne costă. Atunci cînd procurorii au început să-i cerceteze pe politicieni, era de aşteptat ca aceştia din urmă să se apere, să nu permită să fie abuzaţi. Opinia publică are datoria să-i susţină pe cei ale căror drepturi civile, constituţionale, umane nu sînt respectate. Legea are rolul să ne disciplineze şi s-a început cu politicienii, deci ne aflăm abia la începutul procesului. Ne aşteptăm însă ca legile să fie clare, preventive, nu cu rol de capcană întinsă. Fără această înţelegere şi flexibilitate a justiţiei, statul devine represiv, precum un elefant ce calcă furnicile pe cărare. Noi sîntem furnicile!

1 COMENTARIU

  1. Stimate N.Goja,sa inteleg ca toti cei iesiti la proteste au tras in ”tinta falsa a coruptiei”??! Se pare ca dupa dumneata e in regula daca politicienii corupti,aia care fura cu milioane statul,sunt lasati in pace si tot aia mici (frizerul de care zici ca nu da bon) s-o incaseze mereu! Deci pestele mare ramane ”regele” si aia mici sfarsesc in plasa! Nici nu e de mirare ca cu o asemenea aberatii si gandire prosteasca ne merge asa de rau! Poate ar trebui sa facem cum zici mataluta si sa lasam ca hotii din parlament,biserica ortodoxa si alti smecheri sa ne fure in continuare,ca pentru unii asa e normal si sa luam la puricat firmele mici si P.F.A.-urile si sa le incarcam de amenzi pana vor inchide,ca doar asa e normal,nu??! Sa ramana doar corporatiile mari si toi banii sa intre in buzunarul catorva oameni,baronii locali,cum se obisnuieste la noi,nu?! IA du-te mataluta la sefii partidului neocomunist PSD sa-ti dea un premiu pentru acest…articol! Ca vorba aia,il meriti!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.