Sezonul competiţional a fost deschis în weekend-ul trecut (25 martie) de Concursul Naţional de dans sportiv „Cupa Cetate Ardud”, competiţie care a adunat la start sute de sportivi de la cluburile din ţară, dar şi din străinătate. Clubul de dans sportiv Galactic Dance a participat la acest eveniment cu trei perechi şi trei sportive, reuşind să se califice în 12 finale şi să cîştige 4 locuri pe podium.
În sesiunea de dimineaţă, la categoriile destinate special copiilor, perechea Mihai Nan – Iulia Săsăran a obţinut locul 1 la categoria Precompetiţional 3 Dansuri 12-15 ani, în timp ce Alex Farcaş şi Lorena Oiegaş s-au calificat în ambele finale ale categoriei de Debutanţi şi Dans, respectiv Două Dansuri 10-11 ani, ocupînd locul 4, respectiv 5.
Cele trei sportive care au participat la Categoriile de Fete Solo au obţinut şi ele 3 locuri pe podium: Larisa Săsăran – locul 3, categoria 4-7 ani; Lorena Oiegaş – locul 3, categoria 10-11 ani; Sarra Bumb – locul 1, categoria 10-11 ani.
Seara a avut loc deschiderea oficială, în cadrul căreia echipa Nikka din Ucraina a oferit publicului spectator un show deosebit de dansuri latino americane.
La competiţiile destinate sportivilor cu clase mai mari de dans, cele trei perechi de la Galactic Dance au obţinut calificarea în 6 finale, atît în cele de Standard, cît şi în cele de Dansuri Latino Americane: Gabriel Petreuş – Bettina Mitru – locul 4 Open Standard şi Latino 16-35 ani; Alex Lazea – Kriszta Vălu – locul 5 Open Standard şi Latino 16-35 ani; Marius Daniluk – Romana Tănase – locul 5 Clasa D Standard şi Latino 16-18 ani.
Sportivii clubului Galactic Dance se pregătesc în continuare pentru competiţiile ce se vor desfăşura la Cluj-Napoca, Bistriţa, Oradea şi Dej.


































