CJ a aprobat 1,5 milioane de lei pentru cultură

1
593

Consiliul Judeţean Maramureş a avut o şedinţă lungă ieri, 21 aprilie 2017. Astfel, după ce întâlnirea a început cu aproape o oră întârziere, din cauza discuţiilor aprinse în comisia de buget-finanţe, aceasta s-a lungit încă mai bine de o oră, pentru votarea celor 17 proiecte de hotărâre aflate pe borderoul de şedinţă.
Din totalul de 35 de aleşi judeţeni, 29 au fost şi prezenţi la şedinţa extraordinară, pentru a dezbate în plen şi apoi pentru a acorda votul final celor 17 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi. Astfel, s-a adoptat un protocol de colaborare între Ministerul Turismului şi Judeţul Maramureş, precum şi programul evenimentului “Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”, ediţia a III-a, care va avea loc în perioada 18 – 23 mai 2017. Consilierii judeţeni au aprobat şi contribuţia Consiliului Judeţean la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară, dar şi repartizarea pe destinaţii a sumei de 1.500.000, aprobată din bugetul propriu al judeţului Maramureş pe anul 2017 în domeniul cultură. S-a aprobat, totodată, Programul cultural prioritar al Consiliului Judeţean pe anul în curs, care cuprinde participarea instituţiei judeţene la 20 de evenimente ale comunităţilor maramureşene. În cadrul şedinţei a fost votat şi proiectul de modificare şi completare a Hotărârii Consiliului judeţean Maramureş, nr. 58/2007, privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean “Reabilitare Drumul Nordului – Maramureş, etapa I”, pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale: Oarţa de Jos, Băseşti, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic Mănăştur şi Şişeşti. Alte nouă proiecte aprobate de aleşii judeţeni au făcut referire la declararea ca bun de interes public judeţean şi solicitarea trecerii unui imobil, teren din domeniul public al unei comune în domeniul public al judeţul Maramureş. Astfel de situaţii s-au regăsit în comunele Ariniş, Sălsig, Gârdani, Fărcaşa, Ardusat, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic Mănăştur, Şişeşti.
Toate proiectele propuse spre aprobare plenului Consiliului Judeţean au fost validate.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.