O familie din Afganistan, oprită la frontiera cu Ungaria

0
1232

Duminică, 7 mai, în jurul orei 23, poliţiştii de frontieră din Satu Mare au identificat şi reţinut, în aproprierea localităţii Petea, 5 cetăţeni străini, care se deplasau pe jos, spre frontiera cu Ungaria.
Persoanele, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediu în vederea continuării cercetărilor. În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că, este vorba despre 5 cetăţeni afgani, 4 dintre ei, doi adulţi în vârstă de 26 şi 30 de ani şi doi minori de 3 şi 5 ani, formând o familie. Totodată, s-a stabilit că, persoanele în cauză sunt solicitanţi de azil în România şi intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Cetăţeni turci şi iranieni cu documente false

• Luni, la ora 20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, călătorind ca pasageri într-un tren pe relaţia Bucureşti – Viena, doi bărbaţi, care s-au legitimat cu paşapoarte turceşti.
Cu ocazia verificărilor specifice, s-a constatat că documentele prezentate la control sunt false. Persoanele în cauză sunt cetăţenii turci, Erzan E. şi Eyuo E., în vârstă de 24 respectiv 23 de ani, care au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 2.000 euro.
• Mai târziu, la acelaşi punct de frontieră, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-un tren pe relaţia Braşov – Budapesta, doi bărbaţi şi un minor, care s-au legitimat cu paşapoarte austriece.
Şi în acest caz, s-a constatat că, documentele prezentate la control sunt false. Persoanele în cauză, cetăţeni din Iran, cu vârste cuprinse între 9 şi 34 de ani, sînt solicitanţi de azil în România. Ei au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, în schimbul sumei de 5.000 euro.
Persoanele în cauză au declarat că, au recurs la această metodă pentru că nu aveau vize valabile pentru a călători într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi uz de fals.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.