O Europă plină de talentul copiilor

0
318

Acţiunea „Înflorim Europa”, ediţia a II-a, organizată în Baia Mare, a fost dedicată continentului nostru încărcat de istorie şi de provocările prezentului. La eveniment, Doris Uglar a adus împreună 12 şcoli din Baia Mare, Tăuţii Măgherăuş, Medieşu Aurit şi Satu Mare. Marţi, în acordurile Imnului Europei, Salonul Artelor de la Biblioteca judeţeană „Petre Dulfu”, obişnuit cu frumuseţea culorilor, s-a umplut de flori şi de talentul copiilor iubitori de desen şi pictură.
Proiectul, al cărui autor este artistul belgian Frank Liefooghe, este constituit din 27 de desene şablon cu flori din întreaga lume, care sunt colorate, copiii având libertatea să aleagă orice tip de materiale, fără respectarea obligatorie a şablonului, utilizând creativitatea şi inspiraţia pe care floarea respectivă sau povestea din jurul ei o creează. Culori, hârtie, pânză, lipici, acuarele, guaşe, graffiti, materiale reciclate, plastic sau orice altceva poate ajuta imaginaţia copiilor.
copii-si-floriPe lângă cuvintele frumoase şi pline de sensibilitate rostite de organizatori şi invitaţi, un moment emoţionant l-a constituit urarea de „La mulţi ani, Europa!”, venită tocmai de la Bruxe­lles, de la Radio Artis.
Expoziţia poate fi vizitată până în 19 mai 2017, după care toate lucrările vor lua drumul spre Bruxelles, unde vor fi expuse în cadrul expoziţiei finale de la Galeria Arthis, Casa de Cultură Belgo-Română. De 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, va fi organizată expoziţia finală, care va regrupa toate lucrările participante la acest proiect, la Galeria Arthis de la Bruxelles, în prezenţa artistului Frank Leifooghe şi a reprezentanţilor instituţiilor româneşti de la Bruxelles.
Dacă anul trecut (2016) copiii au colorat Europa, la ediţia 2017 ei au înflorit Europa, de Ziua ei, cu lucrările lor, într-o explozie de culoare şi de talent.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.