Paula Seling, ambasador al turismului maramureşean

0
909

La evenimentul ”Gala Ambasadorilor”, organizat în cadrul Zilelor Maramureşului, au fost acordate titluri de Ambasador al Turismului.
La categoria turism religios, au fost nominalizaţi preotul Grigore Luţai din Săpânţa, maica stareţă Filofteia de la Mănăstirea Bârsana şi părintele Macarie Motogna de la Mănăstirea Rohia. La categoria Cultură/ Artă populară, titluri de ambasadori ai turismului maramureşean au fost conferite academicianului Marius Porumb, lui Dumitru Pop, Daniel Leş şi Toader Bârsan. În ceea ce priveşte categoria Folclor – păstrători de tradiţii, au fost recompensaţi Ştefan Petreuş, Dumitru Fărcaş, Angela Buciu, Nicolae Sabău şi Grigore Leşe. La categoria Sport, au primit titlul de ambasadori Cristian Bălaj, Sean Morell (prin Călin Matei), Monica Iagăr, Rodica Dunca şi Adrian Arbuzov. La categoria Showbiz, au fost numiţi ambasadori ai turismului maramureşean Mihai Morar şi Niculai Tand, iar la categoria Muzică uşoară, au fost recompensaţi Paula Seling, Adrian Sînă şi Ducu Bertzi. O altă categorie premiată a fost a personalităţilor care nu sunt din Maramureş, dar sunt promotori al acestuia: Peter Hurley, Ana Blandiana, academician Alexandru Surdu şi Daniel Buzdugan.
Dintre maramureşenii care ne reprezintă cu succes în muzica uşoară românească şi în cea internaţională, prima invitată să ia cuvântul pe scena Galei Ambasadorilor a fost băimăreanca Paula Seling, care a avut un discurs plin de emoţie şi iubire pentru Maramureş. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.