Stăpînii şi slugile de azi

0
762
Editorial Graiul Maramureşului

În fiecare an, de Ziua Eroilor, la Sighetu Marmaţiei, are loc un pelerinaj cu sute de foşti deţinuţi politici şi urmaşi ai acestora, care nu vor să uite abuzurile făcute de justiţia comunistă în anii ’50, cînd elita politică, academică, socială şi religioasă a ţării a fost persecutată dur. Lecţia respectării drepturilor omului va fi pe deplin învăţată doar dacă mai marii justiţiei de azi vor pune interesele cetăţenilor deasupra intereselor statului, nu mai jos!
Sighetul a devenit un simbol al abuzurilor împotriva democraţiei, aici vin turişti din ţară şi din lume să vadă celula în care a fost închis de comunişti prim-ministrul Iuliu Maniu, alături de miniştri, academicieni, episcopi, politicieni liberali, naţional-ţărănişti, legionari, profesori universitari care nu s-au dat cu noul regim. Instaurarea democraţiei populare, în fapt dictatură 100%, s-a bazat pe reprimarea adversarilor politici şi ideologici. Comanda a fost dată de sus, iar justiţia, securitatea şi miliţia au executat ordinele pînă jos.
Vizitînd memorialul victimelor comunismului de la Sighet, afli că şeful echipei de deţinuţi care făceau curăţenie în închisoare era … episcopul Alexandru Todea. Că academicienii şi generalii prestau de serviciu la bucătărie, învîrtind în mămăliga din cazan – rîdeau cînd stropii fierbinţi îi atingeau. Muribundul era mutat într-o celulă aparte, de unde cadavrul dezbrăcat (zeghea spălată dota un alt deţinut) ajungea noaptea cu căruţa la cimitir şi era aruncat în groapă, fără serviciu religios, iar terenul nivelat nu lăsa să se vadă că dedesubt zace un om. Aşa a fost îngropat şi Iuliu Maniu, fără să-i fie anunţată familia, nu se cunoaşte locul, chit că s-au făcut încercări de a-i găsi mormîntul cu aparate tip radar (ar trebui dezgropaţi toţi morţii de acolo!).
Oamenii cu alte opinii politice, economice, sociale, morale, religioase nu au fost respectaţi de comunişti, ci au încercat să-i uniformizeze prin reeducare. Erau priviţi mecanicist, aluatul uman ia forma vasului în care este pus să dospească. Deţinuţii nu aveau soluţie, fie minţeau că şi-au schimbat concepţiile, fie izbucneau în plîns de atîta umilinţă (precum Constantin Noica).
Regimul de detenţie a fost unul voit de exterminare, în faţa căruia rezistau doar deţinuţii tineri şi sănătoşi, care la ieşire arătau piele şi os. Două milioane de oameni au trecut prin furcile tribunalelor politice, prin închisori şi lagăre de muncă, subnutriţi, izolaţi la neagra în caz de nesupunere. Regimul avea pretenţia că bandiţii şi duşmanii poporului pot deveni membri ai societăţii socialiste prin metodele sovietice de reeducare civică.
Statul român democrat (european, ne place să credem) susţine recuperarea şi readucerea în memoria publică a detenţiei politice din anii ’50-’60. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, alături de instituţiile de stat, organizează întîlniri comemorative, inclusiv la fostele colonii de muncă din minele Baia Sprie, Cavnic şi Nistru. Despre închisorile dejiste (desfiinţate de Ceauşescu) s-au scris multe şi celebre cărţi, precum „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, dar este cu mult mai mare numărul victimelor tăcute, care au preferat să-şi spună poveştile în familie şi acolo să rămînă… Ţăranii refuzau colectivizarea şi odată ajunşi pe lista chiaburilor sufereau deportarea, munca silnică sau temniţa grea. Pentru aceştia, în fiecare celulă intra noaptea Cristos cel înalt şi întristat şi le punea mîna pe rănile infectate, curăţate de viermi…
Numele celor condamnaţi pentru că gîndeau altfel decît comuniştii sînt vreo 300.000 (nu există statistici oficiale) şi deopotrivă de importante – ceea ce nu-i lasă pe procurorii, judecătorii, miliţienii şi gardienii comunişti să doarmă liniştiţi. Stăpînii politicii şi slugile justiţiei de azi trebuie să ia aminte!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.