Vacanţa de vară aduce la şcoala de dans Prodance 2000 o agendă de evenimente bogată, asortată cu sezonul estival. Seminarii atractive, petreceri de neuitat, cursuri inedite şi o premieră pentru Baia Mare – aşa arată programul provocărilor estivale lansate de Prodance 2000.
Carismaticii Bogdan şi Andrada Nistorică (de la BAILArte Dance School din Cluj-Napoca) revin la Prodance 2000 pentru un extraordinar seminar de salsa şi kizomba care va avea loc în 30 iunie şi 1 iulie. BAILArte Dance School este cotată drept una dintre cele mai apreciate şcoli de salsa din România. Şi tot aşa cum clubul clujean promite mereu „mai mult decît salsa”, aşa cum ne-au obişnuit deja, băimăreanul Bogdan şi graţioasa lui soţie vor oferi celor interesaţi mult mai mult decît un simplu seminar. Toate noţiunile însuşite la orele de dans vor putea fi puse în practică la o petrecere memorabilă programată pentru seara zilei de 1 iulie.
Luna iulie este cea a cursurilor pentru Prodance 2000. În 3 iulie încep cursurile de dans pentru copii începători. Pot participa copii cu vîrste pornind de la 4 ani. Sînt planificate două lecţii de dans pe săptămînă, în cadrul cărora vor fi predate noţiuni elementare de dans modern, iniţiere în balet, twist, salsa, country.
Din 4 iulie Prodance 2000 lansează cursurile de salsa, bachata şi kizomba destinate adulţilor. Programul este de două întîlniri pe săptămînă. Periodic, noţiunile însuşite în sala de antrenament vor putea fi puse în practică în cadrul unor petreceri Latino organizate de şcoala de dans băimăreană pentru a transforma vara într-o adevărată sărbătoare.
În 5 iulie, Prodance 2000 lansează – în premieră în Baia Mare – cursurile de dans pentru seniori (+50 de ani). Nu trebuie să ai cunoştinţe de dans pentru a te bucura de timpul petrecut la cursurile propuse de Prodance 2000. Trebuie doar să ai curiozitatea de a învăţa ceva nou, bucuria de a te mişca şi dorinţa de a socializa. Iar dansul este forma ideală de a petrece timp de calitate, mişcările de dans fortificînd nu numai trupul, ci şi psihicul!


































