Europa… înţeleaptă

0
1089
Editorial Graiul Maramureşului

În limba latină, sapiens înseamnă înţelept. Oare democraţia reprezentativă europeană este înţeleaptă în ce priveşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex? Parlamentul de la Berlin a legalizat, în 30 iunie 2017, mariajul persoanelor gay şi inclusiv adoptarea de copii, deşi cancelarul Angela Merkel a votat împotrivă (total, 226 de voturi), spunînd că ea provine dintr-o familie de pastor şi vede familia ca fiind formată dintr-un bărbat şi o femeie. Nu ştim ce i-a determinat pe ceilalţi 393 de parlamentari germani să aprobe legea, dar ne întrebăm de ce noua reglementare n-a fost supusă deciziei tuturor alegătorilor, prin referendum naţional. De teamă că nu va trece – ceea ce înseamnă că democraţia reprezentativă a încălcat voinţa poporului german!
Liderii politici nu par să fie îngrijoraţi de reacţia negativă a grupărilor tradiţionale, cel puţin, şi se bazează pe faptul că însăşi Angela Merkel are o ideologie care susţine valorile democrat-creştine. Însă iată că pentru stat mai importante sînt cele progresiste, acestea aduc bunăstarea socială, deci cancelarul îşi doreşte mai ales ca economia  capitalistă să depăşească criza şi incertitudinile şi să se autocorecteze, ţinînd cont de noile realităţi, caz în care cetăţenii germani ar avea în continuare un nivel de trai bun şi ar accepta uşor noul statut al familiei.
Nu ştim dacă Germania „profundă” va reacţiona, însă democraţia reprezentativă îşi arată limitele şi pare să fie o formă de guvernare depăşită, de vreme ce alegătorii votează un partid, dar odată ajunşi la guvernare liderii se despart de poporul care i-a ales şi emit legi ce schimbă total regulile, fără să consulte referendar poporul care i-a ales. Mai puternice sînt sugestiile venite dinspre economia privată, ca homosexualii să fie lăsaţi să întemeieze legal familii între ei şi mai ales să vină în întreprinderi şi să muncească…
Societatea occidentală a decis de mai multă vreme să se despartă de concepţia creştină că homosexualitatea e un păcat  (preoţii condamnă actul, nu înclinaţia). Şi bărbatul efeminat şi femeia masculinizată pot contribui la mersul societăţii, nu trebuie marginalizaţi sau excluşi. Occidentul recunoaşte deci homosexualitatea ca ceva normal, natural, nu e viciu din obişnuinţă sau boală psihică – în speranţa că homosexualii se vor simţi acceptaţi social şi îşi vor aduce un mai mare aport la bunul mers al lumii (statistic, se vorbeşte de 1%).
Angela Merkel şi liderii vestici au o îngrijorare nespusă, statele pe care le conduc sînt îngropate în datorii externe denominate în valută străină. Cu alte cuvinte, cele mai civilizate ţări se află în criză bugetară, au datorii publice mai mari decît produsul intern brut anual şi le aşteaptă, mai devreme sau mai tîrziu, o criză puternică, ce va să vină în curînd (restabilirea echilibrului se va face printr-o nouă ordine economică mondială). Plus 1% la PIB ar prinde bine.
Periodic, moralitatea lumii este tulburată de scandaluri, vezi cazurile cardinalului catolic acuzat de pedofilie, sau la noi, al cîntăreţului-preot acuzat de corupere gay. Heterosexualii nu pot suporta aşa ceva şi se organizează, protestează. Cinicii spun că preoţii trebuie lăsaţi să se căsătorească fie şi cu bărbaţi – astfel şi-ar ţine hormonii sub control. Grupurile ultra-conservatoare cer însă respectarea Bibliei, atenţionîndu-ne că sodomia şi păcatele contra firii vor aduce sfîrşitul Occidentului ateu. Oamenii de rînd sînt îngrijoraţi: mare ruşine ar avea dacă fiul sau nepotul lor s-ar însura cu un bărbat. Bănuiam aceste efecte ale lumii moderne, liberale, dar observăm că şi pentru cetăţenii români cel mai important este să aibă o viaţă decentă; iar dacă vecina-i lesbiană, n-are decît…
Mişcarea occidentală pentru legalizarea drepturilor homosexualilor a reuşit, legea familiei unisex a fost aprobată şi în cel mai puternic stat din UE, deci libertatea minorităţii sexuale este socotită mai importantă decît tradiţia iudeo-creştină de 2.000 de ani. Urmează Orientul la rînd…, sau referendumuri naţionale pe această temă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.