Vitezomanii sancţionaţi în Baia Sprie şi Şişeşti

0
225

Poliţiştii rutieri desfăşoară zilnic activităţi de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun atunci când nu respectă normele legale. Întrucât statisticile arată că viteza ocupă un loc important în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii din Baia Sprie, împreună cu cei din Şişeşti,  au desfăşurat marţi, 11 iulie, activităţi axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză. Au fost supravegheate îndeosebi porţiunile de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, fiind verificate mai multe autovehicule, iar ca urmare a nerespectării limitelor de viteză au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de peste 6.000 de lei. Poliţiştii vă recomandă să respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie şi vă urează drum bun, în siguranţă!

Dublă infracţiune rutieră la Cavnic

Marţi după-amiază, o femeie din Cavnic a sesizat poliţia cu privire la faptul că autoturismul i-a fost avariat de un bărbat din localitate care conducea o maşină pe strada Eliberării.  Poliţiştii au constatat că persoana care a lovit autoturismul este un bărbat, de 61 ani, care posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul pe care-l conducea. Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că cel în cauză avea o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere necorespunzător şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.

Oboseala la volan

Oboseala la volan constituie una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere produse pe şoselele. Temperaturile ridicate conduc la îngreunarea deprinderilor motrice şi la crearea senzaţiei de somn. De ace­ea, la apariţia primelor semne de obo­seală, recomandăm şoferilor să oprească deplasarea, pentru a se reface. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie, a ve­derii, a performanţei şi vi­gilenţei. Pentru un drum în siguranţă, ţineţi cont şi de următoarele sfaturi: • Înainte de a pleca la drum, odihniţi-vă cel puţin opt ore. • Faceţi pauză la fiecare două ore sau 160 de kilometri parcurşi. • Călătoriţi cu un partener care să vă observe semnele de oboseală sau, după caz, să preia locul şoferului. • Evitaţi folosirea medicamentelor pe timpul călătoriei. • Faceţi pauză de o cafea sau pentru a realiza câteva exerciţii fizice. Drum bun!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.