Premii pentru literatură şi scriitorii ei

0
1399

• Festival-concurs pentru tinerii scriitori din Maramureş, ediţia a VI-a • Evocări Al. Ivasiuc şi Augustin Buzura •

Este al şaselea an de când Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, şi Asociaţia Culturală „Nichita Stănescu”, Deseşti, organizează un festival-concurs dedicat tinerilor scriitori. În cadrul evenimentului literar sunt evidenţiaţi şi scriitori care au debutat în volum. Timp de un an, un juriu, alcătuit din membri ai Uniunii Scriitorilor, urmăreşte evoluţia tinerilor, sau mai puţin tinerilor creatori, după care decide acordarea unor premii care să le răsplătească talentul şi munca de creaţie.

Miercuri, 12 iulie, la sediul Reprezentanţei (Str. „Gheorghe Şincai”, nr. 46) a avut loc festivitatea de premiere, la care au luat parte scriitori şi iubitori de literatură. În debutul evenimentului, a fost evocată activitatea literară a doi mari prozatori ai literaturii române, de origine maramureşeană: Alexandru Ivasiuc, născut în 12 iulie 1933, la Sighetu Marmaţiei, şi Augustin Buzura, născut la Berinţa, în 22 septembrie 1938, condus pe ultimul său drum în 12 iulie 2017 (Cimitirul Belu, Aleea academicienilor). Despre opera şi personalitatea celor doi mari scriitori au vorbit Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, Săluc Horvat, Terezia Filip, Gheorghe Pârja, Alexa Gavril Bâle. Deschizători de drumuri în proza românească, abordând teme epice, cu valoare inedită în romanul românesc, din a doua jumătate a secolului trecut, şi Ivasiuc şi Buzura s-au înscris în momentul literar care a marcat desprinderea de perioada dogmatică. Ambii romancieri s-au remarcat prin curajul de a aborda teme majore, delicate, ale timpului în care au trăit: drama intelectualului, colectivizarea forţată, lupta partizanilor din munţi, demnitatea omului din Nord. Alexandru Ivasiuc cu romanele „Vestibul”, „Interval”, „Păsările” şi „Apa”, iar Augustin Buzura cu „Orgolii”, „Feţele tăcerii”, „Drumul cenuşii”, „Recviem pentru nebuni şi bestii”. Pe cei doi îi uneşte întoarcerea la obârşii şi oferirea spaţiului natal ca pretext epic pentru cărţile care s-au bucurat nu doar de aprecierea criticilor, ci mai ales de curiozitatea descoperirii lecturii pentru publicul iubitor de literatură. Un noroc pentru literatura română şi pentru noi.
Pe fondul acestor evocări, a avut loc festivitatea de premiere. „Trăim o criză categorică de valori, spunea Gheorghe Pârja, deşi avem libertate de mişcare şi exprimare,  perioada actuală, dominată de pragmatism, ne îndepărtează de literatură. De aceea, orice încercare în domeniul creaţiei trebuie decupată cu atenţie şi să i se aplice criteriul valoric”.
Criteriile valorice au fost aplicate şi ediţiei 2017 a Festivalului-concurs de literatură din Maramureş. Pentru prima dată de când se derulează concursul s-a acordat premiul pentru traducere, sporind, astfel, aria de preocupări literare.
Din partea Consiliului Judeţean Maramureş, a participat dl. Ioan Dragoş, secretarul executiv, el însuşi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Delia Varga, Adriana Ţura, Ioana Ileana-Şteţco şi prof. Terezia Filip
Delia Varga, Adriana Ţura, Ioana Ileana-Şteţco şi prof. Terezia Filip

Juriul, format din Gheorghe Pârja, preşedinte, Echim Vancea, secretar, Gheorghe Mihai Bârlea, Săluc Horvat şi Alexa Gavril Bâle, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, a decis următoarele premii:

1. Ion Mariş, Sighetu Marmaţiei – Premiul „Gheorghe Chivu”.
2. Gelu Dragoş (Lucăceşti) – Premiul „Ion Burnar”.
3. George M. Nicoară (Baia Mare) – Premiul „Mihai Olos”.
4. Adela Naghiu (Baia Mare) – Premiul „Ion Iuga”.
5. Ileana Pop-Nemeş (Sighetu Marmaţiei) – Premiul „Ileana Mihai”.
6. Delia Varga (Baia Mare) – Premiul „Alexandru Ivasiuc”, pentru traducerea cărţii „Omul etern”.
7. Adriana Ţura (Bontăieni) – Premiul „Augustin Cozmuţa”.
8. Maria Diana Cornea (Baia Mare) – Premiul V.R. Ghenceanu”.
Premianţii au mulţumit juriului şi au delectat auditoriul cu lecturi din creaţiile lor.  Manifestarea a fost susţinută financiar de Consiliul Judeţean Maramureş.
Regretăm absenţa de la festivitate a premianţilor George M. Nicoară (aflat în Germania) şi Maria Diana Cornea (cu înscrierea la facultate) reprezentată fiind de profesoara Monica Cândea de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.