Trimişi în judecată de DNA

0
453

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului TOMOIAGĂ GHEORGHE, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, şi în stare de libertate, a inculpatului ANDREICA GRIGORE cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2017, inculpatul Tomoiagă Gheorghe a oferit, prin intermediul inculpatului Andreica Grigore, unui procuror, suma de 20.000 euro, pentru ca acesta din urmă să îndeplinească atribuţiile de serviciu specifice funcţiei contrar prevederilor legale, în scopul favorizării unei persoane (fratele primului) cercetată pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul silvic. În acelaşi context, la data de 26 iunie 2017, inculpatul Tomoiagă Gheorghe a remis efectiv magistratului suma de 3.000 de euro, oferind suplimentar suma de aproximativ 2.000 – 3.000 de euro precum şi remiterea de material lemnos pentru construcţia unei case.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.