Postul Adormirii Maicii Domnului

0
918

Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioşii trebuie să le ţină de-a lungul anului. Ca durată, acesta este mai scurt decât Postul Paştelui şi cel al Crăciunului.
Postul Adormirii Maicii Domnului începe, de regulă, în 1 august şi ţine două săptămâni (1-15 august).
Lăsatul secului are loc pe 31 iulie, iar în cazul în care această zi pică miercurea sau vinerea, se lasă secul în cursul serii zilei de 30 iulie, iar postul începe pe 31 iulie.
Tradiţional, acest post mai poartă denumirea de Postul Sfintei Mării sau Sântamăriei, fiind postul care pregăteşte creştinii ortodocşi pentru cele două praznice extrem de importante care au loc în luna august: Schimbarea la Faţă a Domnului, care are loc pe 6 august, şi Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 15 august.
Uniformizarea duratei şi a datei postului Adormirii Maicii Domnului s-a întâmplat în secolul al XII-lea, în cadrul sinodului local din Constantinopol din anul 1166. Acesta a fost condus de care patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Cu acest prilej, s-a hotărât ca postul să se ţină începând cu 1 august şi să ia sfârşit două săptămâni mai târziu, pe 15 august, zi în care Biserica prăznuieşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu Fecioara.
De asemenea, exista rânduiala de săvârşire a slujbei de Vecernie în perioada acestui post împreună cu cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu se rezumă la înfrânarea de la anumite alimente, ci, mai degrabă, de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Nu este suficientă abţinerea de la anumite alimente, ci ar trebui să ne oprim din săvârşirea de păcate. În această perioadă credincioşii nu ar trebui să fie mâhniţi de faptul că nu vor consuma alimente de „dulce”, deoarece prin refuzul consumării acestor alimente ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu este menit să determine credincioşii să îşi dispreţuiască trupul, prin prisma faptului ca în fiecare luni, miercuri şi vineri până la orele 15,00 se recomandă ajunare, iar mai apoi se poate consuma doar mâncare uscată, iar în zilele de marţi şi joi să se consume mâncare fără ulei. Rostul acestui post este de a crea o armonie perfectă între trup şi suflet, căutând ca acestea două să fie mângâiate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.