Ierarhul, pe numele lui de mirean Teodor Arăpaşu, s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, judeţul Botoşani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. A intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamţ în anul 1931. Teodor Arăpaşu a absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistriţa, judeţul Neamţ, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 şi hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, absolvind studiile de licenţă în 1945. Timp de 21 de ani a condus Biserica Ortodoxă Română Părintele Patriarh reuşind, ca în vremuri tulburi, să menţină vie tradiţia şi credinţa ortodoxă. După 21 ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Teoctist a trecut la cele veşnice în data de 30 iulie 2007.



























