Recomandări la început de an şcolar pentru directori

0
286

Directorii şcolari din Maramureş au fost convocaţi ieri, 3 octombrie la o întâlnire în care li s-au prezentat rapoarte legate de starea învăţământului maramureşean pe primul semestru al anului şcolar trecut, dar şi planul managerial al Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru acest an. Pe de altă parte, conducerea şcolilor au primit recomandări de la instituţiile abilitate să asigure ordinea şi siguranţa în jurul unităţilor de învăţământ.

Întâlnirea directorilor de şcoală a avut loc la Colegiul de Arte din Baia Mare. Cu această ocazie, inspectorul şcolar general, Ana Moldovan le-a adresat directorilor rugămintea de a „manageria cu maximă responsabilitate, cu profesionalism unităţile de învăţământ pe care le conduceţi, să rămâneţi fideli principiilor de bază privind corectitudinea, legalitatea, transparenţa deciziilor şi nu în ultimul rând o comunicare instituţională şi eficientă”. În deschidere au vorbit şi reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. Poliţiştii maramureşeni au recomandat să se parcurgă toate demersurile necesare pentru a asigura paza şcolilor şi să existe o situaţie clară a incidentelor din instituţiile de învăţământ. „Cei care nu aveţi încă toate demersurile pentru a vă asigura unităţile de învăţământ fie cu pază umană, fie cu sistemul de supraveghere, să intraţi în legalitate şi din acest punct de vedere. Să evaluaţi periodic situaţia operativă din punct de vedere al incidentelor şi a cazurilor care se înregistrează în unităţile de învăţământ şi în funcţie de acestea sunt orientate şi activităţile preventive. Noi, mai organizăm campanii de prevenire în şcolile din judeţ”, a punctat Cecilia Grozavu, subcomisar în cadrul IPJ Maramureş. La rândul lor, jandarmii maramureşeni au precizat că vor interveni inclusiv în fapte menite să combată fumatul sau absenteismul de la ore. „Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în asigurarea siguranţei elevilor şi a educaţiei lor şi în acest sens în anul în care va urma vă asigurăm de dimensiunea noastră preventivă prin prezenţă, prin activităţile educative pe care le avem prin parteneriat, dar şi combaterea faptelor antisociale. Vă rog să ne transmiteţi solicitări punctuale dacă vă deranjează orice element ce ţine de ordinea publică sau chiar de alte elemente cum sunt fumatul sau absenteismul”, a adăugat lt. col. Mihai Haiduc de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş. În schimb, căpitan Florin Bizău de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a atras atenţia că a expirat termenul până la care puteau fi obţinute autorizaţiile de securitate la incendiu. După data de 30 septembrie, şcolile funcţionează pe proprie răspundere dacă nu deţin acest act administrativ. „Dacă aţi depus cererile până în 30 septembrie, o să vi se prelungească termenul, dar dacă aţi avut investiţii la şcoli sau modificări de interior trebuie să obţineţi autorizaţia. Cei care nu au intervenit la construcţii din 1999 încoace nu e nevoie să obţineţi autorizaţie de securitate la incendiu. Ştiu că e destul de greu să obţineţi documentaţia, au fost semnalate blocaje. Important e ca elevii să fie în siguranţă”, a mai spus reprezentantul ISU Maramureş. Pe de altă parte, cei de la Centrul Militar Judeţean Maramureş au vorbit despre activitatea de recrutare a elevilor pentru şcolile militare, dar şi pentru armată, precum şi despre campaniile de promovare a profesiei militare care se derulează în şcoli. La întâlnirea cu directorii au mai participat inspectorii şcolari generali adjuncţi Camelia Bogdan, Ciprian Cucuiat, purtătorul de cuvânt al IŞJ Maramureş, Adriana Meşter, consilierul din partea primăriei Baia Mare, prof. Ioan Mureşan, de la Centrul Militar Judeţean, lt. col. Liviu Nistor, şef stat major şi Claudiu Lupu, subofiţer de grupă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.