S-au deschis înscrierile în ediţia a VII-a a programului naţional de educaţie de mediu Patrula de Reciclare. Sute de dascăli din grădiniţe, şcoli şi licee din ţară se înscriu pentru a deveni Profesori Coordonatori ai echipelor din unităţile lor şcolare, pe portalul online http://www.patruladereciclare.ro/inscrie-ti-scoala/.
„Copiii şi profesorii înscrişi în Patrule au aspiraţii din ce în ce mai înalte, sunt din ce în ce mai mândri să facă parte din program, din ce în ce mai hotărâţi să contribuie la schimbări vizibile în comunităţile lor. Acordăm, pentru prima oară, un premiu special şcolilor care îşi vor ajuta colegii, ca Suporteri, adică vor preda deşeuri electrice, vor comunica pe teme legate de reciclare, vor sprijini acţiunile de mobilizare la colectare. Până şi Suporterii au devenit un fel de «campioni»”, declară Alexandra Arnăutu, managerul programului. Programul are, deja „cei 7 ani de acasă” – este una din cele mai durabile iniţiative în domeniul educaţiei de mediu cu un impact profund, dovedit, în rândul copiilor şi tinerilor care au fost Agenţi ai Patrulei de Reciclare. Împreună cu elevii lor, profesorii coordonatori ai patrulelor şi suporterii lor, vor începe activităţi de promovare a colectării selective a deşeurilor electrice, în comunităţile lor, pentru a reduce fenomenul poluării şi pentru a proteja mediul. Înscrierile în Ediţia Campionilor se încheie pe data de 20 octombrie 2017, la ora 23.