• În primele 9 luni din 2017 •
Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut, în primele nouă luni din acest an, cu 7,58%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 6.441 unităţi, reiese din datele publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.393, în creştere cu 15,6% comparativ cu ianuarie-septembrie 2016, capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 385 (+8,76%) şi de Bihor, cu 351 de cazuri (-16,82%).
Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1.933, în creştere cu 3,76%.
De asemenea, un număr de 11.779 firme şi-au suspendat activitatea (-7,24%), iar 20.692 au fost dizolvate, număr în scădere cu -12,24%.































