„Tradiţie şi modernism la români”

0
396
Vasile Bele, autorul cărţii
Vasile Bele, autorul cărţii

Prefectul Vasile Moldovan şi subprefectul Alexandru Cosma au participat, împreună cu reprezentanţi din structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (poliţie, jandarmi, pompieri, poliţie de frontieră), la conferinţa cu tema „Tradiţie şi modernism la români”.
Evenimentul cultural a fost organizat de Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, având ca invitat special pe doamna dr. Doina Işfănoni, istoric de artă şi cercetător etnolog. Seminarul a fost condus de subcomisarul de poliţie Lidia Obeadă, iar activităţile cultural-educative derulate în teritoriu au beneficiat de prezenţa unor personalităţi ale vieţii culturale din ţară, respectiv din judeţul nostru. Prefectul de Maramureş a menţionat despre importanţa păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor populare, ritualurile arhaice, despre spiritualitatea ancestrală a maramureşenilor, de elementele care dau continuitate şi identitate satului maramureşean.

Cartea lui Vasile Bele, lansată în cadrul simpozionului

În cadrul evenimentului a fost lansat şi volumul de carte „Obiceiuri legate de marile evenimente ale vieţii. Căsătoria ca rit de trecere între imaginarul omului tradiţional şi imaginarul omului modern”, al autorului Vasile Bele: „De fiecare dată, în casa mirilor intru cu emoţie. Aşa se întâmplă şi astăzi aici. Dragi prieteni, eu vă mulţumesc că sunteţi cu toţii şi astăzi alături de mine. Ce nu v-am spus şi am ţinut secret până acum este faptul că în această carte este munca mea, experienţa mea de 20 de ani. Acum mi-am dat seama şi am făcut un bilanţ: am început să stărostesc în 1997! Aici am realizat că au trecut două decenii de când transmit aşa cum ştiu eu mesajul tinerilor căsătoriţi. Dacă mai adaug faptul că în fiecare an mergeam la circa 30 de nunţi, reiese că am experienţa participării la aproximativ 1.000 de nunţi. Dar de fiecare dată, ca şi acum, am început cu emoţie, firească zic eu, că sunt 100 de nunţi cu tot atâtea obiceiuri… Chiar dacă la început mă gândeam la desfăşurarea nunţii pur teoretic şi ziceam că ce atâta emoţie! Total greşit! Fiecare nuntă are frumuseţea ei, autenticitatea ei şi spiritualitatea ei”, a explicat celor prezenţi Vasile Bele. Folcloristul Pamfil Bilţiu a făcut o recenzie a cărţii proaspăt lansate: „Dânsul a făcut ceea ce trebuie să facă un cercetător, adică să meargă în profunzimea ritualului şi a textului folcloric pentru a ne dezvălui nouă foarte multe lucruri, că nunta a avut multiple rosturi. Unul a fost de integrare în viaţa socială a satului. Despre ritul de trecere s-a vorbit aici. Sigur că nunta are şi acea latură artistică, ce este farmecul, motorul, ca să zicem aşa, al nunţii. Din carte reiese că totdeauna starostele este nu numai un maestru de ceremonii, ci şi un artist. Deci Vasile Bele este şi un artist! Am fost la nunţi cu el, la una chiar foarte frumoasă, la Deseşti, la Măriuca Verdeş, unde a fost o nuntă ca-n poveşti. Ce a făcut Bele acolo? Ne-a dezvăluit partea artistică, adică starostele este cel care degajă talent şi măiestrie, pentru că nu oricare poate fi staroste şi ştiţi de ce? Pentru că este foarte greu de trăit în cotidian. Dar a trăi în ceremonial este mai dificil. De asemenea, starostele trebuie să aibă umor, lucru pe care îl dovedeşte cartea. Dacă el nu are această încărcătură de umor, atunci nunta nu-şi atinge scopul, pentru că tensiunea dramatică este spartă de aceste momente cu umor”.

Discuţii despre modul de abordare a căsătoriei

De asemenea, istoricul de artă, cercetătorul şi etnologul Doina Işfănoni, de la Muzeul Naţional al Satului, a făcut o abordare a cercetării etnologice, a relaţiei dintre cultura tradiţională şi lumea modernă de azi, influenţa migraţiei economice asupra păstrării tradiţiilor. Aceasta s-a referit, din punct de vedere socio-etnologic, la modul de abordare a căsătoriei şi ceremonialului specific din zona Chiuzbaia descris de Vasile Bele. La manifestare a fost prezentat şi noul număr al revistei Vatra Satului, dar şi un obicei străvechi, o poezie populară recitată de Mariţa Grigor. În sala de şedinţă a Palatului Administrativ au putut fi admirate costume populare autentice maramureşene. Corul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ”Pintea Viteazul” Maramureş a încheiat evenimentul cultural artistic prin interpretarea de colinde.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.