Deşi demult, într-un moment de tensiune, i-am spus cuiva că nu ne permitem să ne supărăm, să fim ofensaţi, să ne lăsăm copleşiţi de tristeţe şi dezgust, chiar dacă avem motive reale, azi mă copleşeşte tristeţea, mâhnirea, dezgustul…
Dragi prieteni, cred că am greşit când, în naiva mea bună-credinţă, am mizat pe prietenia voastră, pe un spirit camaraderesc, loial, reacţionând după calitatea intelectului şi a caracterului meu. Am pus cuvintele mele să vă slujească, m-am făcut piatră pe care să păşiţi, m-am făcut şi platoşă, şi eşarfă protectoare pentru orice crivăţ v-ar putea atinge cuvintele, ideile, fiinţa voastră literară, am ţinut la voi sincer.
V-am apreciat, v-am preţuit şi tratat cu generozitatea care e a fiinţei mele, şi nu întotdeauna şi în totalitate şi meritul exclusiv al contextelor şi al celor vizaţi de cuvintele mele. Oferind calitate, frumuseţe, fidelitate, loialitate, construiesc punţi şi pietre de temelie. Consideram că astfel, zidind, înălţând şi contribuind cu partea luminoasă a fiinţei mele, fac bine celor pe care-i ştiu, îi susţin şi-i consider prieteni. Am constatat însă că miza mea dă efecte perverse − în loc de susţinere, am primit denigrare şi minimizare, în loc de înălţare coboram tot mai jos în ochii celor ce uzau de referinţele voastre, în loc de acceptare, am obţinut umilire şi o marginalizare pe care nu le meritam. N-am luat în considerare că aş putea primi în schimb monedă calpă.
N-am aşteptat şi n-aş fi pretins vreodată să-mi inventaţi şi atribuiţi merite pe care nu le am. Ar fi fost preferabilă absenţa aprecierii asupra persoanei şi personalităţii mele, atâta câtă e, oricărei referinţe a voastre. Probabil criteriile de valoare literară ne sunt diferite, iar caracterul nu ni se bazează pe aceleaşi principii. Probabil, persoane care nu au nici un fel de relevanţă culturală şi literară, − niciuna! − şi n-au marcat niciodată în vreun fel cultura aceasta provincială şi marginală în care ne aflăm cu toţii, sunt pentru voi inestimabile valori. Ne caracterizăm prin ce preţuim, ne definim inclusiv prin cei care ne apreciază. Există „lucruri” care, oricât s-ar amăgi cineva, nu se pot cumpăra şi vinde, aceasta ar duce la un periculos mimetism în toate. În preferinţele voastre, persoana şi personalitatea mea nu au relevanţă literară şi nici vreo empatie de tip cultural.
Vă aduc la cunoştinţă un lucru pe care e posibil ca, ameţiţi de gloria propriei personalităţi, nici voi, nici protejaţii voştri să nu-l realizaţi: din postura avantajată căpătată, evident, pe bază de excepţionale merite, merituoşii voştri protejaţi nu au servit literatura şi cultura română mai mult decât mine, ba chiar sunt foarte departe de cât am făcut-o şi o fac eu. Toată „opera” celor iubiţi, agreaţi şi susţinuţi de voi nu întruneşte jumătate din paginile celor peste 250 (cred că sunt mai multe) de articole literare scrise şi publicate de mine. Nu pun la socoteală articolele de opinie. Dar oricum, nu contează cantitatea. De cărţile mele nu vorbesc, căci fundamentate pe o bibliografie ce nu e la îndemâna oricui, ele fac dificil exerciţiul lecturii şi-i extenuează pe cei neantrenaţi la un astfel de alpinism. Contează, totuşi, când eşti literat, să fii apt de un exerciţiu cultural real, să ai un sistem de idei fondat pe valori autentice, nu pe mimetisme, să perpetuezi valori ori să le creezi, să fii din piatră, din oţel ori chiar din aur, ceea ce nu e deloc simplu, cartonul e mai la îndemână.
Probabil pentru voi cineva e util doar la poze de grup, e cineva la care te raportezi pentru a-ţi arăta ilustrisimul talent, e piatra pe care calci şi uneori te susţine excelent, e cineva pe care îţi permiţi să-l judeci şi taxezi condescendent, chiar departe de-a fi în posesia competenţelor adecvate unui astfel de demers. Chiar credeţi că slujiţi literatura? Valoarea? Cultura? România? Ştiaţi că atunci când un anumit gest îl faci prea târziu, el se transformă în contrariul său?
Aţi pervertit un merit al cuiva într-o inadmisibilă umilire a sa. Sau, poate, aţi făcut din umilirea sa un merit al vostru? Vă dă satisfacţie, vă dă măreţie, vă dă valoare? Credeţi? Construiţi de zor climatul cultural în care – atenţie!− riscaţi să vă prăbuşiţi în gol! Mediocritatea e călduţă, e comodă, îţi dă senzaţia că-i eşti lider, dar, până la urmă, ori te trage puternic în jos, ori te sufocă!
Ce gust amar, ce deziluzie, ce marasm! Păşiţi înainte pe căile luminoase pe care vă vor înălţa protejaţii voştri! Dar reţineţi: nobleţea nu se poate mima la nesfârşit, ori e reală, ori deloc, ţi-o asumi şi reacţionezi ca atare, sau eşti altceva, cu totul altceva decât vrei să pari. Şi atenţie: aveţi grijă ce construiţi − cultura şi literatura fără caractere poate fi o mlaştină.
Sărbători frumoase, prieteni! Un AN NOU bun tuturor! Pe măsura caracterelor noastre minunate! Loiale şi iubitoare de valori!
ISSIMA



























