80 de ani de la înfiinţarea corului din Vălenii Şomcutei

0
1461

Ţara Chioarului este considerată leagănul mişcării corale de amatori din nord-vestul României. Odată cu înfiinţarea despărţămintelor ASTRA, în 1869 la Şomcuta Mare şi în 1900 la Seini, mişcarea de emancipare spirituală a românilor din zonă ia amploare, apar societăţile de lectură (din 1860, limba română devine limbă oficială în districtul Chioar), care în scurt timp vor fi completate de formaţii corale, înfiinţate cu scopul promovării cântecului naţional românesc.

Primul cor din zonă a fost înfiinţat în 1880, la Seini, de învăţătorul Ioan Cionca. În 1889, s-au înfiinţat corul din Şomcuta Mare, sub conducerea învăţătorului Elie Pop, şi corul din Ardusat, sub îndrumarea lui Alexandru Anderco. În 1900, corul din Tămaia, condus de Teodor Irimiaş. În 1901, corul din Copalnic Mănăştur. 1918, corul din Finteuşu Mare, condus de Nistor Dragoş. 1933, corul din Buciumi, condus de Emilian Pop, iar în 1937, corul din Vălenii Şomcutei, dirijat de Gheorghe Ciobanu. Putem spune că de 80 de ani administraţia publică locală din Şomcuta Mare susţine patru formaţii corale!
Localitatea Vălenii Şomcutei este atestată documentar din 1566, numele vine de la satul aşezat chiar pe-o vale, şi beneficiază de două atracţii turistice: Biserica de lemn Sfinţii „Arhangheli Mihail şi Gavril” şi Peştera de la Văleni, aşezată în partea sudică, pe Valea Seacă.
Sâmbătă, 9 decembrie 2017, în Biserica Sfinţii „Arhangheli Mihail şi Gavril” din Vălenii Şomcutei a avut loc a IV-a ediţie a Festivalului de colinde „Florile dalbe”, în cadrul căruia a avut loc sărbătorirea a 80 de ani de la înfiinţarea corului „Cânturi din Chioar” din Vălenii Şomcutei. La manifestare au participat: Grupul de colindători de la Clubul Copiilor din Şomcuta Mare, corurile din Buciumi, Şomcuta Mare şi Finteuşu Mare şi corul sărbătorit, iar ca invitat special a participat „Corala Margana” din Marga, judeţul Caraş Severin, dirijată de prof. univ. dr. Dumitru Jompan. În cadrul manifestărilor, a fost lansată cartea „Corul bărbătesc CÂNTURI DIN CHIOAR din Vălenii Şomcutei la 80 de ani de la înfiinţare”, scrisă de prof. Andrei Dragoş.
În 15 septembrie 1920, este numit ca învăţător la Văleni tânărul Andrei Grobei, care contribuie esenţial la prosperitatea spirituală şi materială a locuitorilor. În februarie 1930, împreună cu preotul Efrem Coteţ, la tipografia „Mercur” din Şomcuta Mare, apare ziarul „Chioarul”, în care învăţătorul publică numeroase articole. Spre sfârşitul anului 1930, din iniţiativa sa, ia fiinţă Asociaţiunea „Tinerimea Văleană”. Cu ajutorul sătenilor, iniţiază construirea şcolii cu două săli de clasă, cu locuinţă pentru învăţător, şi ridicarea unui monument în memoria eroilor vălenaşi căzuţi în Primul Război Mondial. La sfinţirea acestui monument, a cântat pentru prima dată corul din Vălenii Şomcutei, sub conducerea învăţătorului Gheorghe Ciobanu, care pregătea formaţia, preluând iniţiativa de la preoteasa Maria Coteţ, cea care a încropit un cor bisericesc.
La conducere s-au perindat: învăţătorul Gheorghe Ciobanu, Trofim Hăgan (învăţător în Iadăra, originar din Văleni, care conduce corul până în 1949, cînd pleacă la Cluj-Napoca, unde ajunge profesor la universitate), Porfire Matei (a dirijat corul bisericesc până în 1974).
În 1949, a venit Gheorghe Pop (era învăţător în Finteuşu Mare şi dirija şi corul din localitatea respectivă). Acesta a ajuns ca în 1953 să conducă toate cele patru coruri din comuna Şomcuta Mare. În primăvara anului 1953, selectează cele mai valoroase elemente din cele patru coruri, participă la selecţia pentru Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, din Bucureşti, august 1953, la care corurile reunite din comuna Şomcuta Mare au reprezentat Maramureşul.
Cu perioade de întrerupere, urmează apoi dirijorii Cecilia Ciobanu, Maria Cherecheş, Ioan Buda, preotul Marius Lazăr junior, Dan Socotinschi, Răzvan Paşca, pînă astăzi.

Andrei DRAGOŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.