Primăria Municipiului Baia Mare în parteneriat cu Garda Ecologică Baia Mare au obţinut marele premiu cu proiectul „Baia Mare curată!”. Astfel, Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat, ediţia a IX-a 2017, şi-a desemnat câştigătorii.
Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat este concursul anual de tradiţie al Organizaţiei ECOTIC, ce se desfăşoară încă din anul 2009. Este o competiţie verde, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, ce îşi propune să promoveze iniţiativele dedicate protecţiei mediului, conservării resurselor planetei şi prevenirii risipei acestora. Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat reprezintă o formă de recunoaştere şi de promovare a campaniilor dedicate protecţiei mediului. Organizatorii premiază în fiecare an cele mai bune proiecte şi exemple de bune practici destinate îmbunătăţirii condiţiilor de mediu în cadrul comunităţilor locale, precum şi responsabilitatea şi implicarea socială. Câştigătorii ediţiei a IX-a 2017: Locul I – marele premiu la categoria Instituţii Publice: Primăria Municipiului Baia Mare în parteneriat cu Garda Ecologică Baia Mare, cu proiectul „Baia Mare curată!”. Proiectul a fost unul ambiţios şi început acum şase ani, prin care se urmăreşte campania de ecologizare şi păstrarea curăţeniei în Baia Mare. Acţiunea de la Barajul Firiza, unul dintre locurile preferate de băimărenii care pescuiesc, dar şi care doresc să iasă în natură, a adunat peste 400 de voluntari. Cei mai receptivi la campania de ecologizare au fost elevii şi tinerii. “Mulţumesc celor care au răspuns acestei provocări, celor care contribuie permanent pentru ca Baia Mare să rămână un oraş verde şi iată, că acum la final de an, Municipiul Baia Mare a obţinut Marele Premiul la categoria Instituţii Publice, ediţia IX-a, 2017”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare. “A fost multă muncă, multă pasiune şi până la urmă vorbim de voluntariat. Mulţumesc celor care au fost alături de noi şi acţiunile noastre nu se opresc aici. Anul 2018 va fi un an pe care îl vom exploata la maximum pentru că Baia Mare va rămâne mereu curată” , a precizat preşedintele Gărzii Ecologice Baia Mare, prof. Silvia Pop.
Zona Limpedea-Baraj Firiza, ecologizată în cadrul proiectului
”Baia mare curată!” este ziua de curăţenie generală pentru Baia Mare. E un proiect amplu, început în urmă cu 6 ani de către Primarul Cătălin Cherecheş şi Municipiul Baia Mare în parteneriat cu Garda Ecologică. Peste 400 de elevi, cadre didactice, băimăreni şi gardieni ecologici au răspuns prezent la cea mai amplă acţiune de ecologizare desfăşurată, sâmbătă 1 aprilie 2017, în cadrul acţiunii municipalităţii “Baia Mare curată!”, finalizată cu succes, adunându-se sute de saci cu mizerii. Campania de ecologizare a municipiului Baia Mare a început cu zona Limpedea – Baraj Firiza, aceasta fiind o zonă de agrement a oraşului, unul din locurile cele mai frecventate de băimăreni pentru petrecerea timpului liber în natură. Acţiunea din 1 aprilie 2017 a fost prima dintr-o serie de evenimente, de ecologizare, ce au urmat în acest an.
Robert Papp





























