Istoricul Alexandru Moşanu a marcat profund evoluţia vieţii politice şi culturale din Basarabia. S-a născut în comuna Branişte, judeţul Bălţi (1932), pe atunci parte a Regatului României. A fost profesor universitar, dar extrem de atent la schimbările din lumea contemporană. Cînd ţara a fost în primejdie, a sărit să o apere. A fost primul preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Acolo a citit Declaraţia de independenţă, pe 27 august 1991, votată în aceeaşi zi de cei 278 de deputaţi prezenţi. Alexandru Moşanu a pus pricepere şi ştiinţă istorică pentru elaborarea multor proiecte legislative, la adoptarea drapelului de stat al Republicii Moldova şi a imnului ţării „Deşteaptă-te române”. Din 1995, poezia „Limba noastră” a devenit imn naţional. Alexandru Moşanu se înscrie în galeria marilor bărbaţi de stat ai Republicii Moldova. Am avut şansa să-l întîlnesc în cîteva rînduri, la Chişinău şi la Bucureşti. A fost un om politic bine informat şi drept mărturisitor, puteai pune crezare pe vorba lui. Din dialogurile cu el, mi-am lămurit multe îndoieli ori ştiri culese de aiurea. Era ferm, corect şi un bun patriot, calităţi pentru care a avut de îndurat. Multe întîmplări de răscruce pentru destinul ţării româneşti de dincolo de Prut se leagă de numele lui Alexandru Moşanu. A presimţit că se apropie moartea imperiului, nu se găseau soluţii pentru problemele din coloniile sovietice, şi a fost o criză morală care a ruinat totul. Dar entuziasmul nu a durat mult, au apărut nostalgicii. Domnul Moşanu mi-a spus cu un prilej, la Chişinău, ce credea despre unire: „Problema României era problema noastră. Şi România trebuia prima să pună problema reintegrării teritoriului său. Un singur semnal de la Bucureşti ar fi fost suficient”. Dar domnul Moşanu nu-i era simpatic lui Iliescu. Căci era anticomunist. Apoi şi-a dat seama că şi condiţiile externe erau contra Unirii. Nici America nu a încurajat mişcarea unionistă, ba dimpotrivă. Cînd le-a vorbit americanilor despre românismul lui, nu au reacţionat. Pe americani îi preocupa să evite un dezechilibru în zona aceasta a Europei. Cu sinceritate şi argumente, mi-a vorbit despre cei care se arătau mari patrioţi îşi acopereau identitatea politică avînd alte misiuni. Întîlnirile noastre, sporadice, abordau şi situaţii în care viclenia juca un rol. L-am întrebat ce părere are despre Iurie Roşca, cel pe care l-am cunoscut la Chişinău, cu aducerea copiilor din Vadu lui Vodă în Maramureş. Mi-a spus scurt: „Lucra pentru adversarii mişcării Republicii Moldova spre Europa”. Apoi adversităţile cu Mircea Snegur, pe atunci preşedinte de ţară, care s-a orientat spre Moscova. De la el am aflat detalii despre repunerea în drepturi de către Petru Lucinschi a partidului comunist. Domnul Moşanu, fiind istoric, avea alte viziuni decît un agrarian. De aceea s-a putut orienta mai uşor în această funcţie, într-o perioadă foarte grea şi extrem de periculoasă. Credea că nu se putea evita conflictul transnistrean. Generalul Lebed dorea să ajungă cu tancurile la Chişinău, ba chiar la Bucureşti, i-a spus domnului Moşanu. Rău n-a făcut ţării. Îmi spunea: „Am făcut ce mi-a plăcut şi corespunde intereselor mele. Am vrut să scăpăm de jugul colonial şi pentru asta am luptat. Aşa mi-am educat şi copiii şi mă mîndresc cu ei”. Cu adevărat, fiul Viorel Moşanu este acum ambasador al României în Republica Belarus, după ce a fost detaşat la mai multe misiuni diplomatice ale României peste hotare. Nora Nadia Moşanu şi-a legat numele de Cursurile de limbă şi civilizaţie românească susţinute de Augustin Buzura în Maramureş, iar acum promovează valorile româneşti în Belarus, cum a fost colocviul despre Brâncuşi. Domnul Alexandru Moşanu s-a stins din viaţă la începutul lunii decembrie, la vîrsta de 85 de ani, lăsînd în urmă o Basarabie frămîntată, un teritoriu în care jocul intereselor, mai ales răsăritene, este mare. Alături de Mircea Druc, el a promovat un amplu program de reforme care urmăreau desprinderea Basarabiei de Moscova. S-a numărat printre cei care s-au luptat cu ultimul imperiu. Alexandru Moşanu, un reper pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. S-a stins un unionist!
