Societatea Remin se consideră mai presus de lege! Primarul Cherecheş ia atitudine împotriva celor vinovaţi de deversarea apelor contaminate în râul Săsar

0
488

Situaţie îngrijorătoare înregistrată la începutul acestei săptămâni în municipiul Baia Mare. Din cauza deversării apelor de mină, apa râului Săsar a devenit roşiatică. Gravitatea problemei se încearcă să fie ascunsă sub preş de către instituţiile care ar trebui să se ocupe de această problemă. Mai mult, societatea Remin, cea care în urmă cu câţiva ani a primit sume importante pentru a închide şi conserva perimetrele miniere din judeţ, pare să fi investit banii în altă parte decât în direcţia care a fost trasată de către finanţator. Doar aşa se poate explica fenomenul produs la începutul acestei săptămâni în Baia Mare, când, potrivit unor surse, directorul societăţii Remin a liniştit autorităţile locale în momentul în care pozele apărute pe reţelele de socializare au făcut vâlvă în rândul cetăţenilor. „Fotografiile sunt realizate de acum doi ani”. Răspunsul aparţine directorului societăţii care trebuia să ia primele măsuri pentru cele întâmplate.

„Investiţii” de milioane de euro pentru ca apele de mină contaminate să se reverse în continuare în apele din Maramureş

Societatea Remin a fost finanţată cu miliarde de euro pentru a închide şi conserva minele din judeţul Maramureş. Însă, se pare că aceste investiţii au fost realizate doar pe hârtie, în realitate apele de mină revărsându-se şi astăzi în râul care străbate municipiul Baia Mare, dar şi în apele din judeţul Maramureş. Această situaţie alarmantă reprezintă un aspect îngrijorător cu privire la modul în care au fost gestionate perimetrele miniere în ultimii 15 ani.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Cred că a venit momentul acum, fiind această atenţionare într-un fel dată de Dumnezeu, să punem câteva întrebări. Cum s-au cheltuit aceşti bani? Care este efectul cheltuirii acestor bani? Ce investiţii s-au făcut? Care sunt proiectele tehnice şi dacă s-au respectat acestea? Dacă contractele şi modul de achiziţie a fost cel corect? Dacă contractele au fost respectate şi ce clauze au existat în acestea? Pe de altă parte, un lucru foarte important este cel legat de modul în care astăzi ne aflăm într-o situaţie paradoxală. Societatea Remin, cea în perimetrul minier al căreia s-a deversat această cantitate de apă de mină, este o societate care are în cont 20 de milioane de euro. A venit momentul să ne întrebăm de ce contractul destinat spre vânzarea piritelor aurifere, care era unul de 60 de milioane de euro, s-a închis la o sumă de 20 de milioane de euro. Care a fost unitatea de măsură şi ce a ponderat preţul? A venit momentul ca instituţiile statului român să se ocupe de rezolvarea problemelor. Înţeleg că ne ocupăm de problemele minore, nesemnificative, ne uităm la lucruri care nu au generat prejudicii, dar pe de altă parte, ne facem că nu vedem prejudicii majore, bani furaţi, bani care nu au fost folosiţi într-un mod corect de către instituţiile relevante.”
Cert este că incidentul a pus sub semnul întrebării funcţionarea ecosistemului. Dacă în trecut, apele râului Săsar au reprezentat un habitat adecvat pentru zecile de raţe sălbatice sau peşti, acest lucru după lupta îndelungată împotriva poluării, astăzi râul care străbate municipiul Baia Mare sperie orice trecător. Reprezentanţii Apelor Române ascund aceste aspecte sub preş, bazându-se pe premisa că nu a fost înregistrat un impact asupra vieţii umane, fără să se gândească la gravul prejudiciu adus asupra ecosistemului sau la faptul că fauna şi păsările au de suferit.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Societatea Remin avea toate obligaţiile să pună în siguranţă perimetrele miniere. Înţeleg că această societate este în insolvenţă, dar nu înţeleg de ce nu a venit încă cu un plan de reorganizare. Nu înţeleg de ce societatea Remin, prin conducerea ei, nu a solicitat Comitetului creditorilor, respectiv Adunării Generale a creditorilor din acea sumă discutabilă de 20 de milioane, sume de bani pentru a investi într-o staţie de epurare care nu ar costa mai mult de cinci milioane care să pună în siguranţă tunelul de scurgere de la Mina Şuior spre Mina Baia Sprie ca în acest fel să protejeze comunitatea Băii Mari şi cea a oraşului Baia Sprie. Nu au cerut acest lucru, pentru că singurul obiectiv pe care îl are societatea Remin, astăzi, este să îşi protejeze acei angajaţi dintr-o zonă de conducere aflată sub o cupolă de sticlă, prin salarii bune şi prin tot felul de beneficii pe care le au. A venit momentul în care să facem o evaluare foarte clară asupra modului în care a fost gestionată societatea Re­min şi bunurile acesteia, fiind o societate de stat la care acţionar majoritar este Ministerul Economiei. A venit momentul în care să verificăm tot ceea ce înseamnă investiţii făcute de-a lungul celor 15 ani şi poate să discutăm de ce s-a închis şi mineritul. Aici, statul prin instituţiile abilitate trebuie să intervină şi sper că vor face acest lucru. Noi, Municipiul Baia Mare, ne vom îndrepta împotriva societăţii Remin cu privire la acest incident înregistrat luni, unde nu au prelevat probe nici cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, nici cei de la Garda de Mediu. Au prelevat probe doar cei de la Apele Române. Când? Nu ştim.”
Primarul Cătălin Cherecheş a arătat că autoritatea locală are toleranţă zero cu privire la evenimentul produs şi că se va îndrepta împotriva societăţii Remin. Asta deoarece există multe întrebări care nu îşi găsesc explicaţie referitor la mo­dul în care societatea a cheltuit banii pentru a proteja perimetrele miniere, dar şi lipsa de reacţie a societăţii cu privire la incidentul înregistrat la începutul acestei săptămâni în municipiul Baia Mare.

Instituţiile specializate au dat o palmă băimărenilor. Indiferenţi, au ignorat convocarea la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă

Modul în care au fost deversate apele de mină în râul Săsar l-a determinat pe primarul Cătălin Cherecheş să ia primele măsuri de urgenţă. Astfel, în cursul dimineţii de ieri, a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Doar că surpriză! Unele instituţii care trebuiau să dea explicaţii pentru situaţia creată s-au arătat total dezinteresate, neparticipând la şedinţa de urgenţă.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am constatat cu stupoare că Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară şi alte instituţii relevante cu privire la acest eveniment, instituţii care ne puteau oferi informaţiile concrete cu privire la ceea ce s-a întâmplat nu au considerat necesar să participe la acest comitet. Din punctul meu de vedere, este o chestiune jignitoare la adresa comunităţii băimărene, la adresa autorităţii locale, la adresa celorlalte instituţii care au participat la convocarea făcută prin dispoziţia mea ca preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, înainte să discutăm despre problema generată de Societatea Remin. Prima chestiune pe care vreau să o scot în evidenţă este că îmi doresc, pe de o parte, ca aceste instituţii să ne explice absenţa. Pe de altă parte, cred că sunt necesare, cel puţin, alegerea unei variante. Ori demisia celor care nu au considerat necesar să dea o explicaţie autorităţii locale şi celorlalte instituţii prezente în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, ori demiterea acestora. Aici mă refer la cei responsabili şi cei care erau mandataţi de aceste instituţii să participe la comitet”
În cadrul conferinţei de presă organizată imediat după Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, primarul Cătălin Cherecheş a făcut dezvăluiri uluitoare. Autoritatea locală nu a fost anunţată oficial despre cele întâmplate de către nicio instituţie abilitată, primarul Cătălin Cherecheş autosesizându-se după ce pe reţelele de socializare au apărut fotografii cu râul Săsar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.