Călineştenii Ţării Maramureşului au obţinut premiul I la Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă din Negreşti Oaş. Maramureşenii au concurat la secţiunea teatru cu măşti/obiceiuri. La eveniment au fost prezente 25 de cete de colindători din toate satele Oaşului, dar şi din alte zone etnografice din judeţele Satu Mare, Maramureş, Cluj. Toate acestea au fost reunite în cadrul evenimentului „Zestrea Oaşului, Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă”, ediţia a XX-a.
Premii consistente
Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, fiind înregistrată cea mai mare participare din ultimii ani. Printre oaspeţi s-au numărat oficialităţi locale, judeţene, secretarul de stat în Ministerul Turismului, Bogdan Tomoioagă, parlamentari sătmăreni, dar şi o mulţime de oşeni înveşmântaţi în straie populare, ca la zi de sărbătoare. „Din juriu au făcut parte: specialişti din cadrul Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, filiala Cluj-Napoca – prof. univ. dr. Ion Cuceu şi prof. univ. dr. Zamfir Dejeu -, conf. univ. dr. Viorel Rogoz, conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultăţii de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare şi membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, protoiereul Oaşului, pr. Marcel Malanca, Mihai Big şi, neobositul promotor al tradiţiilor satului maramureşean, Peter Hurley. În urma deliberării, au fost acordate premii, în valoare totală de 10.000 lei”, a declarat dr. Natalia Lazăr, manager cultural.
Obiceiurile călineştenilor
Artista Măriuca Verdeş, cea care a iniţiat grupul „Călineştenii Ţării Maramureşului”, spune că avantajul lor a fost acela că au purtat costume autentice şi au prezentat obiceiuri care se menţin vii în lumea satului. Astfel, în Călineşti se păstrează încă tradiţia „sărutatului Crucii”. „Oamenii însoţesc, cu lumânări aprinse, până la vecini pe preotul care le sfinţeşte casa şi acolo sărută din nou crucea, împreună cu gazda casei vizitate. Stropirea (sfinţirea) caselor se face în două zile, în ajunul Bobotezei, dar şi în ziua de Bobotează, dându-se astfel posibilitatea să se meargă într-o zi la jumătate de sat, iar în ziua următoare, la cealaltă jumătate a satului. Acest obicei este favorizat de trecerea râului prin mijlocul satului, care astfel desparte comunitatea în două. Tot în ziua de Bobotează, tinerii se adună la un gospodar din sat, în acest an de exemplu, la gospodăria consăteanului Victorul Ştirbuţului, pentru a pregăti versurile pe care o să le strige feciorii la fetele din sat. De la această gospodărie se pleacă cu carul tras de cai la Strâgatul din coastă. În acest scop, feciorii merg pe două coaste ale satului, a Rusului şi în Tânjen şi îşi strigă unii altora despre fetele din sat care nu s-o măritat, dar şi despre purtarea lor pe întreg anul”, spune Măriuca Verdeş. Artista a mai arătat că „peţitul este un alt obicei în care feciorii merg cu carăle cu cai la fetele din sat care sunt de măritat. Peţitorul joacă fata acasă la ea şi primeşte un ciucalău roşu din partea fetei, pe care îl pune într-o botă. La casa fetei vizitate, feciorii primesc horincă şi bucate tradiţionale”. „Dacă nu erau primiţi în casă, feciorii se răzbunau pe fată şi o scoteau din joc, spre râsul tinerilor care erau prezenţi.
Când era ţâpată din joc, fetei alungate îi era cântat Marşul de către ceteraş. Furatul porţilor este un alt obicei valoros prin aceste locuri, deoarece se punctează trecerea cocoanelor înspre fetie. Sau mai avea un rol, acela de a sublinia un comportament care nu este pe placul feciorilor. Pusul metehăilor sau ciufurilor, păstrându-se şi denumirea de pusul moşului ori a babei, are loc la miezul nopţii. Era confecţionat un personaj în formă de om, umplut cu fân, folosindu-se hainele cele mai urâte, la care se ataşa o scrisoare în care îi sunt adresate gândurile feciorului către fată sau a fetei către fecior. Pe urmă este aşezat în vârful celui mai înalt copac din apropierea casei respective. De exemplu, o fost un fecior care nu o avut o casă prea bună şi pe acest subiect i-au făcut următoarele versuri: Griji Ioane de tine/Că ptică casa pă tine/Şi coastă zine către tinea”, a adăugat artista Măriuca Verdeş. Printre premianţii festivalului s-au mai numărat colindătorii Asociaţiei Plaiurile Maramureşene care au câştigat premiul al II-lea, dar şi corul bărbaţilor din Vălenii Şomcutei care s-a clasat pe locul al III-lea. Un premiu special a obţinut şi Ansamblul Folcloric al Centrului Universitar Nord Baia Mare, la secţiunea colinde cete. De asemenea, Brondoşii din Cavnic s-au clasat pe locul al II-lea la categoria obiceiuri.






























