Reguli noi pentru pescuit

4
4908

Potrivit noilor reglementări legale, pescarii pot pescui doar pe râurile atribuite asociaţiilor unde şi-au vizat permisul. Din acest an, a dispărut taxa de acces în zonă pentru un an sau pentru o zi. De asemenea, Ordinul 60 prevede că asociaţiile de pescuit funcţionează pe bază de regulamente proprii.

Unde se poate pescui?

La licitaţia organizată de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, la sfârşitul anului trecut, Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Maramureş a obţinut dreptul de pescuit recreativ pentru nouă habitate piscicole naturale, pe o perioadă de 10 ani. Potrivit directorului AJVPS Maramureş, ing. Ioan Pop, asociaţia are în administrare următoarele habitate piscicole naturale: două tronsoane pe râul Lăpuş (de la vărsarea în Someş până mai sus de Târgu Lăpuş cu 5 km, în localitatea Dămăcuşeni), precum şi pe râurile Someş, Tisa, Sălăjel, Chechişel, Săsar, Iza, Mara, pe toată lungimea lor din judeţul Maramureş. La ora actuală, pescuitul este permis şi la Cătălina pe râul Lăpuş, precum şi în Tămaia pe râul Someş, zone unde pescuitul a fost interzis până în 31 decembrie 2017. Aici se poate pescui până la apariţia ordinului privind prohibiţia din 2018.
Ioan Pop a punctat: „Conform OUG 23/2008 şi Ordinului 60/2017, emise de Ministerul Agriculturii, permisul de pescuit este valabil numai pe habitatele piscicole naturale pe care asociaţia le are în atribuire. Legea dă posibilitatea şi ca asociaţia să încheie contracte de reciprocitate pentru alte habitate piscicole”.
În prezent, cotizaţia anuală de pescuit este în cuantum de 110 lei, la AJVPS. Sunt şi categorii de persoane care beneficiază de reduceri. De exemplu, pensionarii plătesc 80 lei, pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani au de achitat 50 lei, elevii cu vârsta între 14 şi 18 ani şi studenţii cu vârsta până la 25 de ani plătesc 50 lei, iar pentru persoanele cu dizabilităţi, cotizaţia este de 50 lei.

Controale “pescăreşti”

Pentru a preveni braconajul piscicol, AJVPS Maramureş a încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. Acordul stabileşte şi graficul de control, astfel încât se fac verificări săptămânale. Din 18 ianuarie şi până în 14 februarie 2018, au fost efectuate 5 controale care s-au lăsat cu 4 sancţiuni. Persoanele care nu posedă permis de pescuit valabil pe tronsoane atribuite AJVPS riscă amenzi cuprinse între 300 şi 600 lei.

Repopulări în Maramureş

În luna martie, AJVPS Maramureş va face prima repopulare în habitatele piscicole naturale primite în atribuire. Anul trecut, în aceste locuri şi în amenajările piscicole din Săcălăşeni, Remetea Chioarului şi Tepliţa-Sighet s-a făcut o repopulare cu 8.500 kg de peşte. Reprezentantul AJVPS a mai arătat că întâmpină unele probleme. De exemplu, cormoranul distruge populaţia de peşte, dar nu poate fi prins din cauză că e o specie protejată de lege. În ceea ce priveşte balastierele, de care se plâng unii pescari, acestea sunt autorizate de stat şi nu se poate interveni.
„Asociaţia nu e factor de decizie în privinţa funcţionării balastierelor, deoarece acestea fac parte dintr-o altă legislaţie, de care se ocupă agenţiile statului (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului). Acestea autorizează balastierele”, a adăugat Ioan Pop.

4 COMENTARII

  1. Care muncim de luni până vineri cum putem să ne facem permis de pescuit?Probabil să facem o nemotivată?Ar trebui când veniți în control să incasati banii de permis.mai suntem oameni care am pescui,plătim taxe și impozite statului român,suntem corecți. Aș vrea să răspundeți fiindcă sunt mulți în situația asta!

  2. Puneti posibilitatea permisului de pescuit pe plan national.un pescar nu merge doar pe lapusel sau o particica de somes.singura diferenta la permis sa o faca speciile pt care se merge la pescuit,ex pastravul .pt pescuit la pastrav sa se achite o taxa in plus.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.