Două familii defavorizate din Băiuţ şi Strâmbu Băiuţ au fost vizitate de tinerii social-democraţi maramureşeni

0
315

Acţiunea ”Să fim mai buni, să fim solidari cu semenii noştri”, demarată de TSD Maramureş încă din luna noiembrie a anului trecut continuă, în 2018, în întreg judeţul. Astfel, după familiile care au fost vizitate pe Valea Vaserului, în Baia Mare, în Cicîrlău şi în Seini, a venit rândul altor două familii defavorizate din Băiuţ şi Strâmbu Băiuţ. Preşedintele TSD Maramureş, Flaviu Bălan, însoţit de vicepreşedinţii TSD: Sergiu Topan, Ciprian Codreanu, Flaviu Nicoară, care este şi preşedinte al TSD Valea Chioarului şi Florin Bratu, preşedinte al TSD Baia Mare au ajuns în Băiuţ, acolo unde viceprimarul Adrian Buda, preşedinte al TSD Băiuţ a prezentat situaţia celor două familii care au nevoie de ajutor.

În Băiuţ l-au găsit pe Dan Moldovan, părăsit de soţie, care a rămas să îşi crească cei patru copii din ajutorul social şi din micile activităţi pe care le mai poate face pe la diverse gospodării. Cu toate că minorii cu vârste între 6 şi 14 ani trăiesc doar din ajutorul social al tatălui şi din alocaţiile primite de la stat, toţi cei mici urmează cursurile şcolii primare sau gimnaziale şi sunt elevi cu rezultate remarcabile, în ciuda condiţiilor precare de trai. A doua familie vizitată locuieşte în Strâmbu Băiuţ, capul familiei fiind Vasile Pintea. Alături de soţie, acesta îşi creşte, cu credinţă şi bun-simţ cei patru copii minori, descurcându-se cu ajutorul social şi alocaţiile celor mici. Şi în acest caz, toţi copiii urmează cursurile şcolii, iar părinţii insistă ca fiecare dintre micuţi să îşi facă un viitor prin educaţie.
Tinerii social-democraţi nu au ajuns cu mâna goală la cele două familii, astfel că, pe lângă pachete cu mâncare şi dulciuri, toţi cei mici au primit şi rechizite pentru şcoală. ”Continuăm şirul acţiunilor ”Să fim mai buni, să fim solidari cu semenii noştri”, campanie pe care am demarat-o cu mai bine de trei luni în urmă şi pe care am decis să o ducem la nivelul întregului judeţ. Îi mulţumesc viceprimarului din Băiuţ, colegului nostru Adrian Buda, pentru faptul că a răspuns afirmativ iniţiativei noastre şi s-a alăturat, fără nicio ezitare, executivului TSD în această campanie. Le mulţumesc şi colegilor mei, vicepreşedinţii Tineretului Social Democrat, filiala Maramureş, Sergiu Topan, Ciprian Codreanu, Flaviu Nicoară şi Florin Bratu pentru că, la fel ca în alte acţiuni, s-au implicat şi, împreună, am putut aduce un zâmbet pe chipul acestor oameni cu care soarta nu a fost deloc blândă. Noi, tinerii social-democraţi vrem să dăm dovadă de umanitate şi, cu siguranţă, vom continua astfel de vizite şi în alte zone ale judeţului, pentru că dorim să ajutăm cât mai mulţi semeni de-ai noştri”, a declarat preşedintele TSD Maramureş, Flaviu Bălan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.