Nicolae Sabău – Chintesenţa frumuseţii cântecului popular naţional

0
347

În perioada 18-21 februarie 2018, la Bucureşti, a avut loc Adunarea Generală anuală a Asociaţiei Comunelor din România, convocată în cea de a XXI-a sesiune ordinară cu caracter aniversar, dedicată Centenarului Marii Uniri, eveniment la care au participat peste 500 de primari din toată ţara şi din Republica Moldova.
În acest cadru festiv, marcat de un înalt patriotism, Asociaţia Comunelor din România, prin preşedintele Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana-Băi din judeţul Dâmboviţa, a acordat ordine, diplome, titluri de merit şi trofee unor comune şi unor primari din România, printre care s-au numărat comunele Recea, Fărcaşa şi Strîmtura din judeţul Maramureş.
Conform tradiţiei, Asociaţia Comunelor din România a acordat Diploma şi Trofeul „Nicolae Sabău”, pe anul 2017, pentru 14 comune din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Călăraşi, Cluj, Maramureş (Recea), Neamţ, Prahova, Sălaj (Vîrşolţ), Sibiu şi Vrancea. Trofeele au fost înmânate primarilor, pentru activitatea culturală a comunelor pe care le conduc.
În cadrul manifestărilor, un punct aparte a fost premierea maestrului cântecului popular românesc, Nicolae Sabău, care a fost elogiat şi a primit Diploma de Excelenţă, în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate dedicată promovării şi cinstirii valorilor şi civilizaţiei tradiţionale specifice satului românesc, precum şi Trofeul „Chintesenţa frumuseţii cântecului popular naţional”. Distincţiile i-au fost înmânate lui Nicolae Sabău de preşedintele ACoR România, Emil Drăghici, în cadru festiv.
În răspunsul său, Nicolae Sabău a elogiat cultura poporului român şi în mod special folclorul românesc. A mulţumit Consiliului Director al ACoR şi în mod special preşedintelui Emil Drăghici, pentru susţinerea şi promovarea creaţiei spirituale a ţăranului român.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.