Producţiile de clasă la Serviciul de formare şi perfecţionare în domeniul culturii, artei – Şcoala de Arte “Gheorghe Chivu” au debutat cu un adevărat spectacol susţinut de elevii pregătiţi de prof. Marius Iusco la clasa de canto popular (o parte foşti elevi ai prof. Laura Bumbar).
În faţa comisiei alcătuite din prof. dr. Ioan Dorel Todea – manager, prof. Ioan Tivadar – şef serviciu, prof. Viorel Bledea – şeful comisiei metodice, prof. Felix Szabo, prof. Marius Iusco şi a unui număr mare de spectatori, cei mai mulţi părinţi şi susţinători, au evoluat peste treizeci de elevi din anul I, II şi III. De remarcat repertoriul – fiecare a interpretat (fără să repete) un cântec din repertoriul zonei etnografice a Maramureşului; costumul – impecabil, unii interpreţi având elemente de mare valoare, probabil din lada cu zestre a bunicilor, ţinuta scenică şi nu în ultimul rând interpretarea sinceră (uneori plină de emoţii).
Asemenea efort şi dăruire sunt garanţia transmiterii valorilor autentice ale cântecului popular maramureşean de la o generaţie la alta. Chiar dacă cei mai mulţi elevi nu vor deveni artişti profesionişti, obiectivul principal al muncii la catedra de canto popular a fost atins cu succes: educaţie muzicală, estetică, comportament pe scenă şi în societate, cunoaşterea valorilor creaţiei populare.
Zilele următoare vor avea producţii de clasă profesorii: Şteţca Gheorghe, Bledea Viorel, Dunca Ioan, Cristina şi Gabor Kovy, Felix Szabo, Bârlea Pălăguţa, Irina Szemkovics şi Robert Zolopciuc.
Cei mai buni dintre elevi vor fi selecţionaţi pentru Spectacolul de gală dedicat Zilei Internaţionale a Femeii.
Toate evenimentele sunt cu public, sighetenii putând beneficia de o săptămână de adevărate spectacole prezentate de cei peste 300 de elevi ai Şcolii de Arte “Gheorghe Chivu”.
Ioan Dorel Todea





























