Salariile fără control

0
280

Legea salarizării unitare în instituţiile publice de stat (iunie 2017) a adoptat grila 1:12 între salariul minim şi maxim. Lefurile se dublează, dar salariaţii din învăţămînt tot nu sînt mulţumiţi şi sindicatul are deja noi revendicări şi va găsi mereu, deoarece baza discriminărilor ce apar este acel raport 1:12. Împotriva acestuia ar trebui să protesteze sindicatele din ţară!
Strîns la uşa sindicală, Guvernul a cedat, va plăti sporurile cerute şi poate le va reintroduce pe cele de vechime şi fidelitate, abia scoase. Personalul nedidactic va primi 20% din luna martie 2018 şi se vor face ajustări la încadrare. Aproape sigur, va fi respinsă revendicarea de pensionare cu 3 ani mai repede, cerută de profesori. Credem că, nu peste multă vreme, un alt sindicat nemulţumit va strînge Guvernul în menghină şi tot aşa…, căci toate sindicatele din sistemul public ar vrea salarii apropiate de maxim.
Însă nimeni nu discută despre muncă, ci doar despre salariu! Nici un sindicat nu propune echilibrarea balanţei efort/bani prin normarea muncii şi plata după cantitatea, calitatea şi eficienţa muncii. Parcă undeva există o grămadă de bani ce trebuie împărţiţi, singurul criteriu fiind cine strigă mai tare! Din păcate, Guvernul n-a folosit acest prilej pentru a le cere salariaţilor să muncească 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămînă, timp în care să dea dovadă de profesionalism şi conştiinciozitate la locul de muncă. Era absolut necesar să introducă şi un sistem flexibil de control al muncii.
Profesorii predau la şcoală 18 ore pe săptămînă şi 22 de ore muncesc acasă. Directorul şi inspectorii pot verifica activitatea lor din şcoală, dar de la domiciliu nu. Germania practică sistemul logic, profesorii muncesc 8 ore la şcoală, fiind în tot acest timp supuşi controlului. Situaţii similare există şi în celelalte domenii. De exemplu, judecătorii, procurorii şi poliţiştii se plîng de faptul că au prea multe dosare pe rol, nu le fac faţă, aşa că o sentinţă penală sau civilă apare după zece ani în loc de un an. Şi totuşi, Guvernul nu se gîndeşte să normeze locurile de muncă plătite din bugetul public, deşi Codul Muncii scrie negru pe alt că angajatorii sînt obligaţi să normeze munca angajaţilor. În acest fel, ar fi clar pentru fiecare judecător/procuror cîte ore lucrează pe zi şi cîte dosare trebuie să soluţioneze în acest timp. În absenţa normării, instituţiile de stat funcţionează la ralanti, salariaţii publici muncesc mai puţin decît dacă ar fi cronometraţi aşa cum cere legea.
Un profesor debutant cîştigă 2.400 de lei pe lună, pentru 18 ore de muncă supusă controlului, ceea ce înseamnă 30 de lei pe oră. Prin urmare, calitatea muncii ar trebui să fie foarte bună. Însă există şcoli ai căror absolvenţi nu promovează examenele naţionale de capacitate şi bacalaureat, iar directorii, inspectorii şcolari şi ministrul refuză să vadă că profesorii primesc salariu lună de lună pentru rezultate egale cu zero. Grila nu face distincţie nici măcar între învăţătorul care are în clasă zece elevi şi cel cu douăzeci. Practic, nu-i plătită munca efectivă, ci funcţia, ceea ce nu respectă principiul salariu egal pentru muncă egală.
Cadrele didactice nu acuză salariile mari din sistemul de sănătate sau din administraţie, ci ar dori ca veniturile lor să fie ridicate la nivelul celorlalte. Se plîng de faptul că preţurile au crescut, de la 2 la 4 lei pentru un kilogram de mere etc. Cu toţii ne plîngem că ţăranii au dublat preţul fructelor, dar acesta este efectul dublării salariilor, nu cauza. Vrem un nivel de trai decent pentru noi, dar toţi vor acelaşi lucru, deci traiul se va scumpi, cererea de produse fiind mai mare decît oferta. Sindicatele şi Guvernul au neglijat total faptul că piaţa reacţionează, că salariile de la stat sînt plătite de privaţi, legătura dintre cerere şi preţ fiind direct proporţională în condiţiile în care oferta este aceeaşi.
În zadar vor sindicatele să-şi fure căciula unul de la altul şi Guvernul să fure căciula de la firmele private, căci realităţile economice sînt mai puternice decît legile juridice, pedeapsa fiind erodarea banului prin inflaţie şi instabilitatea financiară, ceea ce nu credem că era în intenţia Guvernului şi nici a celor mulţi şi cu salarii mici. Mai bine era dacă sindicatele ar fi luptat pentru 1:6!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.