– zona Gară-autogară, pietonizarea centrului istoric, pistă de biciclete, Piaţa Libertăţii, Piaţa Izvoarele etc. –
Ieri, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare s-au aflat 32 proiecte de hotărîri, din care 5 au fost restrase de iniţiator, primarul Cătălin CHERECHEŞ. Iată-le, succint prezentate, pe cele mai importante pentru comunitate.
• S-a aprobat documentaţia tehnico-economică, în faza S.F.-D.A.L.I., pentru obiectivul de investiţii: “REABILITAREA SPAŢIULUI PUBLIC AFERENT NODULUI INTERMODAL GARĂ-AUTOGARĂ”, cu următorii indicatori tehnico-economici: valoarea totală a investiţiei – 13.733.966,54 lei (fără TVA), din care C+M 10.994.192,83 lei (fără TVA). Durata de realizare a investiţiei: 12 luni.
• Un alt proiect de hotărâre a vizat aprobarea documentaţiei tehnico-economice, în faza Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, pentru obiectivul de investiţii: MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ PRIN PIETONIZAREA CENTRULUI ISTORIC ŞI REALIZAREA REŢELEI VELO ÎN MUNICIPIUL BAIA MARE, având următorii indicatori tehnico-economici: valoarea totală a investiţiei (exclusiv TVA) – 83.372.771,99 lei (cu TVA – 17.929.628,38 euro), din care C+M 73.591.404,55 lei cu TVA (15.826.108,50 euro), din care:
1. Pietonizare Piaţa Libertăţii: valoarea totală a obiectului de investiţiei (cu TVA) = 21.896.930,39 lei (4.709.017,29 euro), din care C+M = 19.269.688,94 lei (4.144.019,13 euro)
2. Pietonizare Piaţa Păcii: valoarea totală a obiectului de investiţiei (cu TVA) = 9.086.541,78 lei (1.954.095,00 euro), din care C+M = 7.974.027,42 lei (1.714.844,61 euro)
3. Crearea coridorului de mobilitate urbană: valoarea totală a obiectului de investiţiei (cu TVA) = 29.634.316,94 lei (6.372.971,38 euro), din care C+M = 26.134.750,89 lei (562.037,82 euro) repartizat astfel:
– Str. Gh. Şincai – cheltuieli pentru investiţia de bază = 4.176.357,55 lei cu TVA (898.141,41 euro)
– Str. 1 Mai – cheltuieli pentru investiţia de bază = 6.557.888,41 lei cu TVA (1.410.298,58 euro)
– Str. Crişan – cheltuieli pentru investiţia de bază = 5.125.552,80 lei cu TVA (1.102.269,42 euro)
– Str. 1 Mai – cheltuieli pentru investiţia de bază = 6.557.888,41 lei cu TVA (1.410.298,58 euro)
– Str. Mihai Viteazul – cheltuieli pentru investiţia de bază = 675.263,02 lei cu TVA (145.218,02 euro)
– Str. Turnului – cheltuieli pentru investiţia de bază = 326.118,79 lei cu TVA (70.133,07 euro)
– Str. 30 Decembrie – cheltuieli pentru investiţia de bază = 944.374,61 lei cu TVA (203.091,31 euro)
– Str. Teatrului – cheltuieli pentru investiţia de bază = 697.645,19 lei cu TVA (150.031,22 euro)
– Str. V. Lucaciu – cheltuieli pentru investiţia de bază = 7.174.425,96 lei cu TVA (1.542.887,30 euro)
4. Modernizarea traseelor pietonale între spaţiile publice: valoarea totală a obiectului de investiţiei (cu TVA) = 4.262.294,60 lei cu TVA (916.622,49 euro), din care C+M = 3.768.600,28 lei cu TVA (810.451,67 euro) repartizat astfel:
– Str. Gh. Şincai – cheltuieli pentru investiţia de bază = 1.629.847,80 lei cu TVA (350.504,90 euro)
– Str. Culturii – cheltuieli pentru investiţia de bază = 1.127.652,33 lei cu TVA (2.442.505,88 euro)
– Str. Progresului – cheltuieli pentru investiţia de bază = 914.735,15 lei cu TVA (196.717,24 euro)
5. Realizarea reţelei integrate de piste pentru biciclete: valoarea totală a obiectului de investiţiei (cu TVA) = 18.492.686,27 lei cu TVA (3.976.921,78 euro), din care C+M = 16.454.337,02 lei cu TVA (3.538.567,10 euro). Durata de realizare a investiţiei: 30 luni.
• S-a aprobat documentaţia tehnico-economică, în faza D.A.L.I., pentru „Reabilitarea Pieţei Libertăţii ca spaţiu public”, cu următorii indicatori tehnico-conomici: valoarea totală a investiţiei – 22.610,82322 mii lei (cu TVA), din care C+M: 19.143,48036 mii lei (cu TVA). Durata de realizare a investiţiei: 18 luni.
• Consilierii au aprobat un proiect de hotărâre privind încheierea Acordului de cooperare între Serviciul Public Asistenţă Socială şi Fundaţia SERA ROMÂNIA, în vederea sprijinirii financiare a 20 de copii preşcolari din comunităţile defavorizate ale Municipiului Baia Mare. Finanţarea de la bugetul local este în sumă de 3.360 lei, pe o perioadă de 8 luni, respectiv 1 martie – iunie 2018 şi septembrie – decembrie 2018.
• Consilierii au aprobat un proiect de hotărâre privind documentaţia tehnico-economică, în faza S.F.-D.A.L.I., pentru obiectivul de investiţii: „REABILITAREA ŞI RECONFIGURAREA PIEŢEI IZVOARELE”, cu următorii indicatori tehnico-economici: valoarea totală a investiţiei – 33.818,14 mii lei (fără TVA), din care C+M 29.380,06 mii lei. Durata de realizare a investiţiei: 12 luni.































