Martor la izvoare Necesitatea unui muzeu de artă populară contemporană

0
273

Este unanim recunoscută valoarea artei populare maramureşene. Cu toate înnoirile acumulate în procesul evoluţiei, aceasta şi-a păstrat frumuseţea şi îşi continuă drumul pe albia autenticităţii zămislită de tradiţie.
S-a spus despre Maramureş că este un leagăn al artei populare, constituind şi un factor de individualitate etnică. În acest context, excelează creaţia în lemn, care pentru maramureşean are două dimensiuni, una materială şi una de spirit. Se ridică porţi monumentale şi troiţe ce încântă ochiul privitorului prin varietatea de motive mito-simbolice. Pe aceeaşi linie, se situează crucile de mormânt lucrate artistic, piesele de mobilier ornamentate, faţadele de case lucrate cu rafinament, ustensilele casnice sau artizanale, prin care meşterii îşi dovedesc inventivitatea şi harul creator. Să amintim „bota horincii”, obiect emblematic în arta populară maramureşeană, pe care, cu multă fală, o arăta vizitatorilor meşterul Godja Pătru-Pupăză din Valea Stejarului, îndemnându-i să tragă din „botă” câte o duşcă de tărie. Nu a dispărut de tot tradiţia confecţionării lăzilor de zestre, deşi funcţia lor a murit de mult, şi asta pentru că şi astăzi ele continuă să încânte prin rafinamentul artistic.
Prin covor, meşteriţele au urzit şi ţesut în timp o istorie de spirit impresionantă, prin însemne de vechime şi frumuseţe. S-a revitalizat tradiţia covorului în culori vegetale, spre lauda Mariei şi a lui Ioan Pipaş, a creatoarelor din Botiza, în frunte cu Victoria Berbecaru, şi a dăscăliţei Doina Voina din Sighetu Marmaţiei.
Arta cojocăritului se menţine în albia tradiţiei. Cojocul ca piesă de port, cu o deosebită încărcătură artistică, imprimă portului din Maramureş eleganţă, strălucire şi individualitate.
Piesele de podoabă se produc pe scară tot mai largă şi cuceresc adesea prin frumuseţe. Ele se opun subproduselor artizanale care invadează piaţa românească. Maramureşul are contribuţii în perpetuarea tradiţiei vechilor icoane pe sticlă.
În domeniul ceramicii, avem ceramica de Săcel, cu valoare de unicat, produsă de olarul Tănase Cocean şi urmaşii lui. În Baia Mare, continuă tradiţia vechiului centru de ceramică, prin meşterii din familiile Bledea şi Sitar, apoi prin cunoscutul artist ceramist Dan Leş, căruia i se alătură tătăl său, Ionică.
Se organizează târguri ale meşterilor populari, dar sunt eficiente doar pentru anumiţi meşteri. Desfacerea obiectelor artistice prin magazine specializate este aproape inexistentă, ar fi nevoie de unităţi de desfacere în locuri cu afluenţă de cumpărători, precum sunt supermarketurile.
Dar ar fi imperios necesar şi un Muzeu al Artei Populare Contemporane, cu standuri de vânzare. Am lansat cândva un proiect pentru înfiinţarea unui astfel de muzeu în Săpânţa, unde ni se promisese fostul sediu al primăriei. Dar nu s-a realizat nimic. Recent, am discutat cu mai mulţi oameni de cultură posibilitatea organizării acestui muzeu în fosta Centrală a Minelor, unde spaţiul ar permite să se organizeze muzeul şi ateliere, expoziţii şi activităţi adecvate. Această clădire spaţioasă, centrală, din Baia Mare ar putea grupa toate instituţiile culturale şi ar putea să fie un nesperat Centru Cultural al Municipiului.
Tot gândindu-mă la rosturile unui asemenea muzeu, acum, în prag de primăvară, visez. Ce vise frumoase poate să aibă omul primăvara!
Pamfil Bilţiu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.