Sîmbătă şi duminică se reiau şi campionatele de juniori republicani la fotbal, Baia Mare fiind implicată cu trei echipe, FC Kiss, CSŞ 2 şi ACS Electrica. La cel mai înalt nivel, în Liga Elitelor Under 19, o singură echipă ne reprezintă, e vorba de CSŞ 2, grupare care va juca în primul meci oficial din 2018 pe teren propriu, cu Centrul Naţional Mureş. Partida este programată pentru etapa 9 din Seria Vest şi se va consuma duminică, 18 martie, de la ora 12.00, pe terenul din satul Săsar. CSŞ 2 ocupă locul 7 înaintea acestui joc, cu 9 puncte, iar Centrul Mureş se situează o poziţie mai jos, cu 7 puncte. Trecem la campionatul naţional Under 19, seria 9, în etapa a noua o singură echipă avînd programat meci. ACS Electrica se va deplasa la Satu Mare pentru confruntarea cu LPS, azi, 17 martie, de la ora 12.00. Cele două formaţii ocupă locurile 7 şi 8, gazdele acumulînd un singur punct, iar oaspeţii sînt pe zero. FC Kiss, lider autoritar, cu maximum de puncte, 21, stă în această etapă. În campionatul naţional Under 17 toate cele trei formaţii băimărene au programată etapă. Azi, 17 martie, de la ora 14.00, FC Kiss va evolua la Csikszereda Miercurea Ciuc, iar Electrica la Satu Mare. FC Kiss ocupă prima poziţie şi la acest nivel, cu 19 puncte, în timp ce adversarii de azi se situează două locuri mai jos, cu 14 puncte. ACS Electrica este codaşă şi la această categorie, fără nici un punct strîns. Duminică, 18 martie, CSŞ 2 va întîlni pe Atletic Zalău în CN Under 17, de la ora 14.00, pe terenul din satul Săsar. Înaintea duelului direct, CSŞ 2 Baia Mare se poziţionează pe locul 8, cu doar 3 puncte, iar zălăuanii ocupă locul 4, avînd un număr de 13 puncte.






























