Fondul European de Investiţii a publicat Apelul de expresii de interes pentru selectarea intermediarilor financiari care vor oferi finanţare fermierilor din România. Bugetul alocat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 93,87 milioane euro, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, pentru finanţarea investiţiilor în cadrul sub-măsurilor 4.1 şi 4.1a – Sprijin pentru investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, 4.2 şi 4.2a – Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole şi pomicole, 6.4 – Sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de activităţi neagricole în spaţiul rural şi a proiectelor Leader care vizează investiţii similare acestor măsuri.
































