Un veac de la Unirea Basarabiei cu România

Astăzi se împlineşte veacul de cînd în şedinţa Sfatului Ţării de la Chişinău a fost votat Actul Unirii din 27 martie 1918. Am în faţă măreţul document cu capul de bour cu steaua luminoasă între coarne. Reproduc, cu emoţia cuvenită, textul Actului Unirii. „Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România adoptată în şedinţa Sfatului Ţării. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna. Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, vicepreşedinte Pan Halippa”. După discuţii aprinse privind caracterul deschis al votului (decis de majoritatea), s-a trecut la votarea rezoluţiei de Unire. Rezultatul: 86 de voturi pentru, trei contra şi 36 de abţineri, 13 deputaţi fiind absenţi. Această decizie extrem de importantă a fost luată într-un climat general dominat de frămîntări şi incertitudine în care nu doar Basarabia, dar şi România se găseau într-o situaţie precară din punct de vedere politic şi militar. Orgoliul naţional tradus în suveranitate este esenţial pentru existenţa unui stat. Dar să nu uităm de cei puternici. Care de obicei sînt neîndurători cu statele mici. Putem să ne răspundem singuri de ce este nevoie de unirea unui neam. Să ai o voce auzită în lume. În cazul Unirii Basarabiei cu România, sprijinul Germaniei s-a dovedit esenţial. Berlinul s-a opus ferm pretenţiilor ucrainiene şi bulgare asupra Basarabiei şi Dobrogei. Unirea Basarabiei cu România ar fi fost imposibilă, în acel context, fără sprijinul Germaniei.
Nu se poate neglija că în Basarabia dorinţa de Unire s-a dovedit a fi una generală, cerută de numeroase cercuri politice, în special de la Iaşi, devenite tot mai intense. România, deşi era în dificultate, a salutat decizia Sfatului Ţării. Regele Ferdinand, aflat la Iaşi, a primit delegaţia basarabeană. La dejunul de la Palat, regele a spus: „Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat în zile de restrişte să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni venind iarăşi la Patria-Mamă”.
Unirea a fost posibilă şi datorită Armatei Române care a pus capăt atacurilor banditeşti bolşevice din Basarabia. În condiţiile dezordinii, Consiliul Directorilor se decide să ceară ajutorul armatei române. La trecerea Prutului ea a fost întîmpinată cu bucurie de membri ai Sfatului Ţării. După ce Ucraina s-a constituit în republică independentă, Rada a emis pretenţii asupra Basarabiei. Sub presiunea puterilor europene, mai ales Germania, a renunţat. A urmat recunoaşterea internaţională a Unirii. Conferinţa de pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea Unirii Basarabiei cu România. Au fost semnate tratatul cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, care prevedea „Considerînd din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, Unirea Basarabiei cu România este deplin justificată”. Şi SUA au recunoscut reunirea Moldovei cu România. Unirea din 27 martie 1918 a avut şi mai are şi duşmani. Atunci a funcţionat teza falsă a istoriografiei sovietice cum că Unirea s-a realizat sub presiunea armatei române. Teza pusă în mişcare şi astăzi de actualul preşedinte al R. Moldova, cu orientare pro rusă, Igor Dodon. În această zi mare pentru România, să nu uităm că avem o singură certitudine de secole. În urmă cu un veac, dorinţa de unire a fost exprimată şi dincoace şi dincolo de Prut, cu tragedii şi sacrificii pe care generaţiile de astăzi au datoria să le cunoască. Cînd citiţi aceste rînduri, dimpreună cu o delegaţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” condusă de Teodor Ardelean, ne aflăm la Chişinău să auzim prin vreme cuvintele cu care se încheie Declaraţia de Unire: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea şi totdeauna”. Dar în 1940, teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost furat de cei din Răsărit. Acum să nu uităm, în condiţii de independenţă, că Basarabia este pămînt românesc.