Pentru o generaţie dependentă de tehnologie, shopping ori showbiz, un popas de rugăciune la mănăstire într-o zi însorită de martie, apoi alte două ore consumate la un spectacol de balet, în lumea romantică a prinţilor de odinioară, pot părea o alegere cel puţin stranie de petrecere a timpului liber. Părintele Florin Codrea, de la biserica ortodoxă “Buna Vestire” din Baia Mare, cu deschiderea şi naturaleţea caracteristice, a venit să contrazică nişte prejudecăţi, printr-o nouă provocare: o excursie inedită de o zi oferită gratuit copiilor de la şcolile gimnaziale “Alexandru Ivasiuc” şi “Dimitrie Cantemir” ce a presupus un scurt pelerinaj la Mănăstirea Nicula, urmat de participarea la un spectacol realizat de Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.
Rugă la icoana făcătoare de minuni
Excursia caritabilă de o zi promisă celor 50 de copii a stârnit curiozitate mai ales în rândul dascălilor însoţitori de la cele două şcoli băimărene, sceptici la impactul care l-ar putea avea asemenea ieşiri culturale asupra unor copii nedespărţiţi de smartphone-uri şi, aparent, insensibili la ce se întâmplă în jurul lor. Rugăciunea de dinaintea plecării în excursie, rostită împreună cu părintele de suflet Florin Codrea, a fost urmată de un prim popas de reculegere la Mănăstirea Nicula, unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Dacă în jurul altor locuri sfinte cunoscute din ţară, comerţul de tot felul a luat amploare, la Nicula, un loc emblematic ce a dat Ardealului o mulţime de icoane pe sticlă devenite faimoase în ţară şi străinătate, totul şochează prin… simplitate. În bisericuţa de lemn, veche de aproape cinci secole, părintele stareţ le-a vorbit copiilor despre rolul şi rostul icoanelor şi al iconarilor în spaţiul creştin ortodox. Copiii au ascultat cu nedisimulată atenţie, poate şi pentru că tehnica picturii tradiţionale nu le e întru totul străină, ei înşişi fiind cooptaţi, alături de pictori iconari băimăreni, în mici ateliere de pictură pe sticlă, improvizate chiar în incinta bisericii de-acasă, “Buna Vestire”. Cu însufleţire şi dragoste duhovnicească, părintele stareţ a amintit de vremurile de nelinişte şi durere pe care le-a parcurs Biserica, monahii şi mirenii locului, ei găsind salvarea şi ocrotirea în cea care mijloceşte şi îşi arată continuu dragostea ei nebiruită faţă de omenire – Maica Domnului. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte, cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, este adăpostită în biserica de piatră din incinta mănăstirii.
Întâlnire cu Giselle
Cum spectacolul de balet promis a început doar la o oră târzie, un joc de-a v-aţi ascunselea, combinat cu un shopping de chilipiruri, printr-un mall clujean, a fost binevenit. Clipele de hoinăreală s-au scurs însă repede pentru a trăi emoţia primului contact cu maiestuoasa sală a Operei din Cluj-Napoca. Am renunţat la smartphone-uri şi la alte aparate deştepte, iar următoarele două ore au fost consumate doar în intimitatea actului artistic, alături de soliştii şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Române. Totul a decurs într-un firesc dezarmant, iar curiozitatea copiilor a depăşit cu mult aşteptările adulţilor. Atenţi la ce s-a petrecut pe scenă, micii spectatori au părut cu totul captivaţi de povestea tragică a dansatoarei Giselle. Mai mult, durerea din dansul cathartic al artistei a fost transpusă, parcă într-un oftat prelung al copiilor, în momentul în care tânăra balerină a murit… din prea multă dragoste. Prin implicarea desăvârşită în rol a primadonei Giselle (talentata balerină Andreea Jura), prima parte a reuşit să-l capteze chiar şi pe un necunoscător al actului artistic. “Ce frumos a dansat balerina! Dar sfârşitul a fost aşa de trist! Păcat!” s-au auzit comentariile micilor spectatori. Actul al doilea al piesei, mult mai complex, a reuşit să-i transpună vizibil pe micii, dar şi pe marii spectatori în atmosfera mitică, patronată de crăiasa ielelor, Myrtha. La final, aplauze la scenă deschisă… Sub presiunea unei ore târzii, copiii, entuziaşti, au schimbat ultimele impresii. Părintele Florin pare să fi câştigat pariul cu sine şi, implicit, cu o generaţie aparent irecuperabilă, prinsă în chingile tehnologiei şi ale falselor valori. Chiar şi pentru o zi, o dublă experienţă – sacră şi profană – a fost trăită intens şi primită cu bucurie.
Monica POP
