Ieri, scriam despre un moment astral din istoria noastră: împlinirea unui veac de la unirea Basarabiei cu România. Reamintesc că Basarabia a fost în componenţa statului român 22 de ani (1918-1940) şi încă trei (iulie 1941 – august 1944). Încerc să răspund la o întrebare care mulţi dintre noi şi-o pun: la ce foloseşte unirea? Care au fost schimbările pentru basarabeni? Un stat mai mare este mai puternic. Nu uităm perioada interbelică românească, atunci cînd Basarabia era unită cu România, care a cunoscut o stare economică şi culturală remarcabilă. Dar după mine, visul ţăranului basarabean a devenit realitate: a primit pămînt. Li s-a dat în proprietate, gratuit, pînă la şase hectare de pămînt arabil, pădure şi imaş. Istoricii spun că Unirea din 1918 ne-a ferit de ororile unui război civil. După puciul militar, Rusia a fost cuprinsă de o frămîntare crudă cu mii de morţi şi milioane de refugiaţi. Basarabia a fost ocolită de acest flagel. Apoi şcoala românească, recunoscută pentru exigenţele ei, s-a extins şi asupra Basarabiei. Perioada română a ferit ţărănimea de colhoz. De primele experienţe bolşevice de organizare economică. Am fost feriţi de holodomor, marea foamete din anii 1932-1936 din Ucraina organizată de bolşevici. Basarabenii au ocolit două războaie în care au fost tîrîţi cetăţenii sovietici. Războiul din Spania, unde URSS s-a implicat în războiul civil şi agresiunea sovietică împotriva Finlandei din 1939. Nefăcînd parte din uniunea republicilor sovietice, basarabenii au luat contact cu valorile occidentale. Mulţi basarabeni şi-au făcut studii în Europa. Îmi vine în minte savantul lingvist Eugen Coşeriu.
Să nu uităm nici componenta religioasă. Biserica din Basarabia, ruptă de la trupul Bisericii Ortodoxe Române în anul 1812, a revenit la canoanele strămoşeşti. După un veac, fraţii de dincolo de Prut ascultau slujbele şi îşi spuneau rugăciunile în limba română. Contribuţia bisericii la păstrarea conştiinţei naţionale a fost decisivă. Şi acum privim cu spaimă spre acel trecut în care paranoicul Stalin a exterminat o bună parte a intelectualităţii ruse. A fost una din marile crime prin care o maşină diabolică şi-a nimicit propriii cetăţeni. Cine nu ştie de Soljeniţîn? Scriitorul care a dezvăluit adevărata faţă a comunismului sovietic. Ororile spaţiului concentraţionar sovietic scriitorul le-a cunoscut pe propria piele. Cărţile lui au avut darul să înlăture vălul de pe ochii multor intelectuali de stînga din Occident fascinaţi de utopia sovietică. În Basarabia, transformată în republică sovietică, odiseea lui Soljeniţîn s-a auzit tîrziu, în contextul perestroikăi lui Gorbaciov. După a doua răpire, Basarabia a cunoscut colectivizarea, organizarea sovietică şi interzicerea limbii române. Nu uităm că în perioada stalinistă care s-a extins şi peste România am cunoscut eliminarea elitelor, colectivizarea. Am spus-o şi o repet: tragedia cea mare a ţăranului român a fost lipsirea lui de simţul proprietăţii. Care a dus spre trista dezrădăcinare. Cred că Unirea Basarabiei cu România a fost un act benefic pe ţară. Nu uit nici marile dificultăţi în acomodare. Dar un asemenea fapt istoric nu-i o simplă plimbare pe şosea. Mari personalităţi de pe cele două maluri ale Prutului au avut mintea trează şi voinţă de fier. Cei care se mai îndoiesc de avantajele unirii să se întrebe: de ce nu vor alţii să fim uniţi? De ce cele două Germanii şi-au dat mîna? Cred în binefacerile revenirii Basarabiei cu România. Ştiu că nu este uşor. Dar nu imposibil. Deci putem rosti: Basarabie română/ Hai să dăm mînă cu mînă/ Că-ţi aducem peţitor/ Steagul nostru tricolor!
