După ce am cinstit prin cuvinte împlinirea unui veac de la unirea Basarabiei cu România, am încercat să răspund la întrebarea pusă parcă în taină: la ce foloseşte unirea? Ca să închid triunghiul, astăzi voi încerca să schiţez starea de spirit actuală a Moldovei dintre Prut şi Nistru. Despre dorinţa, costurile şi beneficiile unei reuniri a scris aplicat şi curajos sociologul şi geopoliticianul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Socotindu-l un avizat al cunoaşterii fenomenului basarabean, i-am acordat de fiecare dată încredere. Vedem cu ochiul liber că Basarabia continuă să oscileze între sferele de influenţă a două puteri. Pentru populaţie, tot mai decepţionată de regimurile politice care s-au perindat, reunirea cu România ar fi singura soluţie de propăşire. De fiecare dată am avut o atitudine lucidă, fără patetisme siropoase. Ni se sugerează unionismul inimii. Care se bazează pe istorie, sentimente, pe adevăr istoric, pe faptul că sîntem la fel, că sîntem fraţi. Sondajele sînt încurajatoare. Sociologul a pus întrebarea: Dacă s-ar întîmpla unirea, ce aţi face? Aţi vota cu partidele antiunioniste? Aţi ieşi la proteste? Aţi emigra? Doar 4 la sută ar protesta violent. Deci ar fi ocolit un război civil. Elementul fundamental în politica Moldovei este „moldovenismul”. Nu Rusia, nici România. De aceea actualul preşedinte se îmbracă în cămaşă moldovenească, de fapt este românească. Iar ruşii şi-au dat seama că aceasta este pîrghia prin care opresc integrarea Moldovei în România prin unire. Şi lucrează vîrtos în această direcţie, mai ales prin presă. Suveranitatea este un cuvînt îndrăgit dincolo de Prut. Sociologii trebuie să fie atenţi cu nostalgiile, care se referă mai ales la tinereţe, la propria viaţă.
S-a vehiculat o variantă a unirii cu România în cadrul Uniunii Europene. Se apreciază că aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova este amînată pentru cel puţin o generaţie. Unirea se poate face prin voinţa liber exprimată a celor două părţi. Aşa că obsesia unui referendum nu intră în calcul. Nu a fost referendum nici în Germania. Dacă basarabenii nu vor unirea, nu se va întîmpla. La fel şi cu România. Se apreciază de cei ştiutori că nici Federaţia Rusă nu mai este aşa atractivă. Chiar după realegerea lui Putin, nu este ce a fost pentru basarabeni. După aderarea României la Uniunea Europeană, ochii Basarabiei priveau spre România cu insistenţă. Prin poarta românească, mulţi locuitori ai Basarabiei sînt acum în Vest. S-a golit Republica Moldova de forţă de muncă. Cum s-a golit şi România de forţa de muncă rămasă. Aşa că România rămîne cel mai mic rău pentru basarabeni. Mai ales că Uniunea Europeană nu are însă uşa deschisă.
Ieri am creionat care au fost avantajele Unirii Basarabiei din 1918. Firesc ne putem întreba care ar fi avantajele unei reuniri? Sau poate dezavantaje. Domnul Dungaciu ne asigură că avantaje ar fi pentru toată lumea. Dar rîurile de lapte şi miere sînt departe. Cum a fost după 1918. România a pompat bani în Basarabia, pentru echilibrarea regiunii. România după unire a pierdut poziţia de tigru economic în Europa. Acum ar fi nevoie de vreo două decenii pentru o nouă deschidere economică. Pentru cei care produc, va fi mai bine. România este o piaţă de desfacere pentru produse, este o ţară mai dinamică. Aşa se poate deschide orizontul economic, îşi pot face firme. Reunirea ar fi un cîştig pentru România. Chiar pentru marile corporaţii. Pe termen scurt, va fi o pierdere pentru toţi. Pe termen lung, va fi un cîştig pentru toţi. Se spune că principalii inamici ai unirii sînt politicienii din Republica Moldova. Dar şi funcţionarii publici. Îşi vor pierde privilegiile pe care le au.
Dar basarabenii vor avea mult mai mult de cîştigat decît românii. De aceea de ambele părţi e nevoie de o vizionare pragmatică. Cred că unirea este bună. Dar nu depinde de noi. Dar măcar lăsăm celor care vin un gînd curat. Aşteptăm vocea politicii şi … voinţa marilor puteri.
