Istoria unui ţinut transilvan a fost cernută prin “Sita de ceară” a prof. univ. dr. George Achim. Investigaţiile de teren derulate într-un areal bine determinat, Ardud şi Beltiug, au fost incluse în volumul prezentat şi dezbătut recent la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”. “Sita de ceară. Istorii din istoria unui ţinut transilvan” a apărut la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca.
Autorul relatează că a desfăşurat aceste cercetări, alături de o echipă de studenţi, masterande şi doctorande din cadrul Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare. Munca a durat aproape nouă luni. “Cartea aceasta care se cheamă Sita de ceară e rodul unor investigaţii de teren într-un areal foarte bine determinat, acela al câmpiei, al graniţei de vest româneşti, al câmpiei transilvane, acolo unde dealurile domoale întâlnesc câmpia şi unde sărăcia terenului avid lasă locul bogăţiei şi fertilităţii câmpiei. Am investigat acest areal care este un creuzet, un mixtum compositum de etnii, culturi, limbi şi cred că aceasta este marca transilvănităţii româneşti, tolerante, îngăduitoare. Oamenii trăiesc unii lângă alţii, schimbă semnale culturale şi împreună dau această fizionomie inconfundabilă care e varianta românească a Europei Centrale”, precizează George Achim. Autorul mai arată că toată această cercetare a urmărit să identifice “profiluri şi trăsături etnospirituale proprii diferitelor grupuri”. Aşa s-au conturat “povestiri de viaţă comunitară, desprinse din 
evenimentele şi lecţiile istorice ale ultimului secol, dar mai ales prin poveştile locului”. “Am stat de vorbă cu peste 50 de oameni, într-o selecţie pe care, deşi ar fi putut părea grăbită, am considerat-o totuşi cea mai potrivită pentru acel context, iar mărturiile lor le-am consemnat în 41 de interviuri”, a adăugat prof. univ. dr. George Achim. Sunt poveşti de “o încărcătură sentimental subiectivă, cât şi cu o conotaţie general cultural, etnică sau comunitară. Odată consemnate, aceste istorii sunt salvate din malaxorul vremilor, al uitării ori al desuetudinii şi devin parte dintr-un tezaur memorial al comunităţii, al urbei sau al ţinutului. Am întâlnit oameni, comunităţi, am întâlnit traume istorice, colective, am întâlnit pacienţi ai istoriei care au suferit cu duritate loviturile istoriei ultimului veac, am întâlnit deportaţi”. Concluzia autorului este că “ după ce istoria cerne prin sita aceasta de ceară faptul istoric, rămâne o peliculă senină, o peliculă de umanitate”.
