A pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism
Luni seara, în jurul orei 22, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie pe DJ 109F. Verificările efectuate au relevat că un tânăr, de 21 ani, din Breb, care conducea un autoturism, pe direcţia Budeşti – Ocna Şugatag, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr, de 20 ani, din Onceşti.
În urma impactului, o pasageră, de 16 ani, din autoturismul acroşat, a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la Spitalul din Sighetu Marmaţiei.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest. Tânărul, care a pătruns cu autoturismul pe contrasens, avea o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A pierdut controlul direcţiei
Un alt accident de circulaţie s-a produs pe DJ 186, pe raza localităţii Rozavlea. Un bărbat, de 41 de ani, din Dragomireşti, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a drumului public, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism ce era de asemenea parcat. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită. Cele trei autoturisme au fost avariate. Şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, concentraţia indicată de aparatul etilotest fiind de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.



























