Fără victorie de trei etape

0
192

ACS Fotbal Comuna Recea – Avântul Reghin 2-2 (1-1)

Un nou meci fără victorie pentru ACS Fotbal Comuna Recea, care a ajuns la trei meciuri fără victorie. Formaţia lui Romulus Buia şi Ovidiu Mic a terminat la egalitate disputa de pe teren propriu cu Avântul Reghin, 2-2 (1-1), meci în care oaspeţii au condus de fiecare dată. Terenul s-a dovedit iarăşi un adversar incomod pentru maramureşeni, suprafaţa de joc fiind deteriorată din cauza ploilor căzute în ultima perioadă şi în timpul partidei. Iar din această perspectivă a rezultat un meci de luptă, presărat în mare parte cu mingi lungi, un mare dezavantaj pentru formaţia noastră. Această strategie a fost de bun augur pentru oaspeţi, care au deschis scorul după primele 11 minute, prin Bogdan Stavilă. Recea a restabilit egalitatea cu patru minute înainte de pauză, prin Daniel Mih. Adrian Luca i-a adus din nou în avantaj pe Avântul Reghin la zece minute de la reluare, însă Daniel Mih a restabilit iarăşi egalitatea la numai două minute. Comuna Recea a forţat pînă la finalul partidei, însă pînă la urmă maramureşenii au trebuit să se mulţumească numai cu un punct cu formaţia de pe locul 8. După acest semieşec, maramureşenii cad pe locul cinci în clasamentul seriei, dar la două puncte în spatele podiumului.
Rezultatele etapei 21: Metalurgistul Cugir – Performanţa Ighiu 3-1; ACS Fotbal Comuna Recea – Avântul Reghin 2-2; Gaz Metan Mediaş II – Industria Galda de Jos 0-2; Unirea Alba Iulia – CFR Cluj-Napoca II 3-2; CS Iernut – Unirea Dej 0-0; Sănătatea Cluj-Napoca – Unirea Tăşnad 6-0; Viitorul Ghimbav – FC Universitatea Cluj-Napoca 0-3; FC Avrig a stat.
Etapa viitoare (sîmbătă, 14 aprilie, ora 17.00): Performanţa Ighiu – Viitorul Ghimbav 3-0; FC Universitatea Cluj-Napoca – Sănătatea Cluj-Napoca; Unirea Tăşnad – FC Avrig; Unirea Dej – Unirea Alba Iulia; CFR Cluj-Napoca II – Gaz Metan Mediaş II; Industria Galda de Jos – ACS Fotbal Comuna Recea; Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir; CS Iernut stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.