Interesele elevilor, mai presus de ale editurilor private

0
182

Guvernul a decis să transforme Editura Didactică şi Pedagogică în societate pe acţiuni, aceasta urmând să fie unicul editor al manualelor şcolare. Hotărârea a fost însă atacată la Curtea Constituţională. Sunt nemulţumite editurile private, care pierd astfel contracte bănoase cu statul. Dar fiind vorba de un interes public major, nu se aplică prevederile Legii concurenţei. Decizia Guvernului de a transforma Editura Didactică şi Pedagogică în societate pe acţiuni a creat posibilitatea legală, prevăzută de Legea achiziţiilor publice, prin care manualele şcolare vor fi furnizate la timp elevilor. Sistemul concurenţial a fost marcat în fiecare an de contestaţii şi litigii comerciale în instanţă, care au întârziat nepermis de mult furnizarea manualelor şcolare, iar cei care au fost afectaţi cel mai mult au fost elevii, părinţii şi dascălii, lipsiţi de principalul instrument didactic. Legea prevede că principiile concurenţiale nu se aplică în situaţia unor decizii ale autorităţilor publice absolut necesare pentru apărarea unui interes public major, cum e cazul livrării la timp a manualelor şcolare. Dreptul la învăţământ este un drept garantat de Constituţie şi nu poate fi afectat sau suspendat din cauza certurilor interminabile între editurile private care s-au contestat şi s-au dat reciproc în judecată, în dauna elevilor. În acest sens, Legea concurenţei nr. 21/1996, stipulează la Art. 2 alin. (1) – Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de: b) autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările

Liviu-Marian POP

adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major. Prin urmare, decizia Guvernului prin care se apără un interes public major nu intră sub incidenţa Legii concurenţei. De altfel, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de Ordonanţă de Urgenţă. Decizia nu afectează în niciun fel conţinutul manualelor şcolare, care va fi selectat în cadrul unei proceduri concurenţiale şi pe baza unor evaluări obiective. Au fost depuse deja 144 de proiecte de manuale şcolare, vizând 83 de discipline din planurile-cadru pentru clasele I-VI (45 din ciclul primar si 38 din ciclul gimnazial). Evaluarea calităţii ştiinţifice şi didactice a conţinutului fiecărui proiect de manual şcolar este realizată de trei evaluatori cooptaţi – cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi un specialist extern în domeniul ştiinţe ale educaţiei. Un proiect de manual şcolar este declarat admis dacă în urma respectării criteriilor de calitate ştiinţifice şi didactice întruneşte minimum 85 de puncte din 100 posibile.
Ne-a informat senatorul Liviu-Marian POP.
(g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.