Statele din vestul Europei au o experienţă lungă în democraţia liberală, spre deosebire de statele din răsăritul Europei, care abia au ieşit din democraţia populară de tip marxist-leninist şi au aderat cu entuziasm la Uniunea Europeană. Acest lucru începe să fie vizibil prin apariţia unor divergenţe de opinie între est şi vest, iar liderii UE ar trebui să înţeleagă ce se întîmplă aici şi să caute soluţii de conciliere. Dacă fisurile se vor adînci, este posibil ca grupul de la Vişegrad, dar poate că şi România, să iasă din comunitate, aşa cum a făcut Marea Britanie.
Cetăţenii din fostele ţări comuniste consideră că democraţia liberală este vinovată pentru scăderea importanţei familiei, de vreme de occidentalii fac tot mai puţini copii şi pun accent pe carieră şi pe propria persoană. În aceeaşi linie critică se înscriu şi libertăţile sexuale exagerate pe care le acordă statele din vestul Europei, mergînd pînă la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi adoptarea de copii pe care să îi crească „familia” cu doi taţi, tata 1 şi tata 2, sau cu două mame, mama 1 şi mama 2.
Critici aspre se iscă şi din cauza faptului că Occidentul face presiuni asupra creştinismului, apare o fobie împotriva celor ce cred în Isus Cristos. Separarea statului de biserică şi încurajarea ideilor spirituale nelegate de creştinism generează temerea că UE se îndepărtează de baza creştină a civilizaţiei bazate pe cei trei piloni antici, culturile greacă, romană şi iudeo-creştină. Starea de fapt din occident este îngrijorătoare pentru orientali, care îşi văd dărîmate ideile fundamentale.
La o analiză comparativă, democraţia liberală are elemente utopice, la fel ca democraţia populară. Ideologia roşie susţinea că va apărea omul nou, într-o societatea socialistă multilateral dezvoltată – fiecare individ va munci după puterea sa şi va primi beneficii de la societate după nevoile sale. Occidentul a schimbat utopia, acum ne luăm reper suprem libertatea persoanei şi egalitatea în faţa legii, adică egalitarismul, nediscriminarea pe motive de rasă, etnie, sex, vîrstă, religie, stare de sănătate, avere. Este clar că niciodată nu se va ajunge ca oamenii să aibă o conştiinţă comunistă (să ţină la proprietatea comună mai mult ca la cea personală) şi nici ca oamenii să fie egali unii cu alţii, nici măcar în faţa legii, care e făcută de parlamentari limitaţi în judecăţile de valoare etică.
Dacă înainte de 1989 exista o cenzură a presei şi a opiniilor, şi astăzi există o cenzură a ideilor, fiind permise doar cele corecte din punct de vedere politic. Ţiganilor nu le putem spune aşa, ci „romi”. Omul are dreptul constituţional la propria imagine, nu-i poţi zice că e negru, ci „de culoare”. În acest climat de libertate, în democraţiile răsăritene apare pericolul tiraniei, dar nici democraţia liberală nu-i în afara pericolului. Extremismele tocmai acest risc îl aduc, al unor dictaturi de idei de dreapta, fie de stînga. Suspiciunile şi ispitele totalitare se recunosc în democraţia de azi, întocmai cum au avertizat anticii (Platon în „Republica”).
Climatul politic din România este la fel de negativ ca în Ungaria şi Polonia, prioritară fiind ironizarea politicienilor pe orice cale de rea-cuviinţă, pentru a le afecta imaginea. Cel mai facil este să discreditezi politicienii prin greşelile de limbă, sub lupa criticilor fiind de regulă miniştrii. Insultarea este preocuparea multor lideri de opinie, capabili să dărîme orice, fără să construiască nimic… Lupta politică începe de jos, certurile dintre primar şi viceprimar duc la blocarea administraţiei din primărie – primarii nu le dau atribuţii viceprimarilor, îi pun pe linie moartă…
Democraţia nu-i lipsită de obstacole, de vreme ce UE este o uniune utopică şi tentată să impună idei tiranice. Asta se vede şi la noi, în discursul politic vitriolant, defăimător, ceea ce ne expune unei democraţii a haosului.
